Medicul Cătălin Șeitan  nu mai este președinte al Casei de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ) Brașov. El și-a dat demisia și se pare că urmează a ocupa o funcție mai înaltă, tot în Sănătate, dar în ministerul de resort. Cătălin Eugen Șeitan ocupa funcția de președinte-director general, prin concurs, din 1 iulie 2014, după o perioadă de interimat. El i-a predat ștafeta celui care era delegat, de nici o lună, pe postul de director relații contractuale, juristul Sorin-Constantin Melinte , în baza unei decizii emise de președintele CNAS.

Noul șef al CASJ Brașov este nimeni altul decât cel care până în 31 martie 2016 a făcut carieră în Poliția Română. Comisarul-șef, acum în rezervă, Sorin Melinte s-a angajat în Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) în anul 1988, în funcţia de ofiţer de cercetări penale, pentru ca din 1991 până în 1993 să activeze ca ofiţer instructor la Serviciul Ordine Publică. Apoi, timp de cinci ani, a lucrat în cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate, iar trei ani ca şef al Secţiei 5 Poliţie Braşov. Din 2001 până în 2005 a fost adjunctul şefului de Poliţie al Municipiului Braşov, preluând apoi, postul de şef al Poliţiei Făgăraş. În decembrie 2009 a devenit comandant al Poliţiei Municipiului Brașov, iar după un an a fost avansat ca adjunct al comandantului Poliției Județului, funcție pe care a îndeplinit-o mai bine de cinci ani. Este absolvent al Facultății de Drept. După „depunerea armelor”, Sorin Melinte s-a angajat la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov, unde s-a ocupat, mai bine de un an, de achiziții publice, din acest post fiind transferat la CASJ Brașov. Cum cele două instituții sunt în aceeași clădire de pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu nr. 11, Sorin Melinte a urcat în grad, dar lucrează la câteva etaje mai jos.

sursa: mutex.ro