foto: arhiva

În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii au desfășurat o amplă acțiune pe linie rutieră în Făgăraș și Țara Făgărașului. Astfel, în urma controalelor, mai mulți șoferi au fost depistați în trafic, după ce au consumat băuturi alcoolice. De asemenea, polițiștii rutieri au depistat și alte nereguli care au condus la sancționarea șoferilor.

Astfel, la data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 22.39 polițiștii Biroului Rutier Brașov au depistat  în trafic un bărbat de 33 ani, din sat Cincu, jud. Braşov care a condus un autoturism pe DJ 105 în loc. Cincu, din judeţul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat,  rezultatul a fost de 0.68 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

De asemenea, tot sâmbătă, în jurul orei 23.25 polițiștii Biroului Rutier Brașov au depistat un bărbat de 35 ani, din mun. Făgăraş, jud. Braşov care a condus un autoturism pe str. 13 Decembrie, din mun. Făgăraş, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat,  rezultatul a fost de 0.66 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 20.40,  polițiștii Serviciului Rutier Brașov au depistat un bărbat de 30 ani,  din Homorod, jud. Braşov care a condus un autoturism pe DN1 S din comuna Părău, judeţul Brașov fără să posede permis de conducere.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 23,15 polițiștii Serviciului Rutier Brașov au depistat în trafic un bărbat de 34 ani, din municipiul Făgăraş, care a condus un autoturism pe str. Mihai Viteazu din municipiul Făgăraş, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat,  rezultatul a fost de 0.79 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 18.30,  polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au depistat un tânăr de 22 ani, care a condus un moped pe DJ 104A în satul Gura Văii, din comuna Recea, fără ca acesta să fie înmatriculat/înregistrat. În urma verificărilor poliţiştii au stabilit faptul că şoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 19.00,  polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au depistat un bărbat de 28 ani, care a condus un motoscuter pe DJ 130B în satul Părău din jud. Braşov, fără ca acesta să fie înmatriculat/înregistrat.

În urma verificărilor poliţiştii au stabilit faptul că şoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 03.18  polițiștii Biroului Rutier Făgăraș au depistat un bărbat de 32 ani, din sat Ileni, com. Mîndra, jud. Braşov care a condus un autoturism pe str. Republicii, din municipiul Făgăraş, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat,  rezultatul a fost de 0.64 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.