Pas cu pas, comuna Ucea se modernizează iar calitatea vieții oamenilor se îmbunătățește. Se lucrează de câțiva ani la infrastructură iar rezultatele încep să apară. Și în acest an au fost semnate proiecte de 10 de milioane de lei, iar planurile pentru următorii ani sunt mari. Autoritățile vor să finalizeze toate investițiile la rețeaua de apă-canal, la drumuri, pentru ca această comună să fie una exemplu în Țara Făgărașului. În rândurile ce urmează, am stat de vorbă cu primarul comunei Ucea, Marian Băcilă. Acesta ne-a explicat, într-un scurt interviu, care sunt ultimele noutăți din comuna pe care o conduce.

Aveți proiecte importante în comuna Ucea, iar anul acesta ați semnat alte două proiecte importante. Vorbiți-ne despre acestea.

Anul acesta am semnat două contracte de finanțare de peste 10 milioane de lei, proiecte care presupun realizarea sistemului de canalizare a apei menajere în satul Ucea de Sus și asfaltarea drumului DN1- satul Corbi și a celor două străzi din Corbi. Aferent proiectului de la Corbi sunt prinse și trei poduri care o să facă legătura cu partea de jos a satului, la mijlocul satului și în partea de sus, legătură și cu DJ 105C, drumul de la Victoria.

În ce stadiu sunt proiectele și de unde ați obținut bani pentru finanțarea lor?

Suntem finanțați prin PNDL, Programul Național de Dezvoltare Locală, iar proiectele sunt în procedură de achiziție publică, am finalizat caietele de sarcini, o să fie pe SEAP, în perioada următoare.

Lucrările vor începe cu siguranță anul viitor, sper să nu avem contestații, precum știți, marea problemă la ora aceasta în România sunt contestațiile.

Vorbiți-ne și de stația de epurare.

Suntem pe ultima sută de metri la construcția stației de epurare. Ne-am oprit din cauză că a expirat autorizația de construcție, încercăm să reautorizăm proiectul, am avut ceva modificări pe partea de proiectare, le facem și pe acelea. Suntem către finalul proiectului și vom reuși să o punem în funcțiune, sperăm în toamna aceasta, cel puțin stația de epurare și sistemul de canalizare.

Ați investit și într-un sistem video?

Sistemul de canalizare și stația de epurare presupun și un sistem de supraveghere video, cu un program inteligent, de recunoaștere facială, de comportament, de transmitere a datelor. De asemenea, o monitorizare permanentă  va fi şi la staţia de tratare a apelor.

În domeniul infrastructurii, ce lucrări mai aveți?

Lucrăm la ora aceasta la drumul de la Sumernă, un proiect obținut cu sacrificii mari, cu acțiuni în instanță. După 5 ani de acțiuni în instanță, cu două parcursuri până la Înalta Curte de  Casație și Justiție – o dată  pentru obținerea drepturilor pentru acest proiect, a doua oară pentru executarea silită și pentru semnarea contractului de finanțare – un  an și jumătate procedura de achiziție publică cu contestațiile aferente proiectului, la ora actuală, în sfârşit, lucrăm! Mai avem o lună de lucru și până la apariția zăpezii o să avem asfalt la Sumerna, pod nou la Sumerna. E vorba de 3,3 km de asfalt, pod nou, podețe, balustrade auto. Este finanțat pe Măsura 125, prin fonduri europene.

Cu asfaltarea în Ucea de Jos cum stați?

Asfaltarea în Ucea de Jos, abia în anul viitor o să o finalizăm, cu siguranță anul acesta nu mai reușim. Avem nevoie, aici la Ucea de Jos, de o diferență de o jumătate de milion de euro, bani pe care fie îi suportăm din bugetul local, fie o să încercăm să depunem proiectul pe PNDL 3, care se va deschide la 1 ianuarie și sincer, aș încerca să accesăm prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru că am suportat destui bani din bugetul local și am ajuns la plăți de 14  milioane de lei! Cred că este cazul ca și statul să pună umărul la efortul nostru local!

La acest moment, cred că avem asfaltaţi în jur de 4 km la Ucea de Jos și mai avem nevoie încă de 2 km.

Care sunt proiectele viitoare?

Pregătim la ora aceasta studiul de fezabilitate pentru apă-canal la Sumerna, am pregătit și suntem deja cu proiectul tehnic realizat pentru drumuri asfaltate în Ucea de Sus și sistemul de ape pluviale pentru Ucea de Sus. De asemenea, lucrăm la un studiu de fezabilitate pentru realizarea rețelelor de distribuție a gazului metan în Feldioara, proiect pe care o să-l depunem la Ministerul Industriilor, anul viitor.

Cu cine realizați proiectele? Cu oamenii din primărie?

Nu, le realizăm cu consultanți. Oamenii din Primărie deja sunt suprasolicitați, este un efort fantastic doar pe partea de achiziții, pe partea de obținere a avizelor, a autorizațiilor necesare, rectificările pe care trebuie să le facem, urmărirea lucrărilor și suntem deja la un nivel destul de ridicat ca și efort din partea angajaților primăriei. Consultanța, proiectele tehnice sunt suportate prin programele naționale, deci cred că trebuie să lucrăm cu profesioniști, cu oameni care asta fac zi de zi și să ajungem la un nivel tehnic și de realizare a lucrărilor la o cotă cât mai înaltă.

Școlile, căminele culturale, în ce stadiu sunt?

Căminele culturale sunt reabilitate, școala este reabilitată, dar nu la un nivel pe care mi-l doresc eu. Îmi doresc pentru școală să se ajungă la o modernizare pe partea de eficientizare energetică, cred că se poate face mult mai mult decât suntem acum. Îmi doresc un sistem de încălzire, o centrală cu pompe de căldură, îmi doresc o anvelopare a clădirii cu vată bazaltică, cel puțin de 15 mm, geamuri cu patru straturi de sticlă, cred că este ultima cerință la eficientizare energetică. De asemenea, am văzut în școlile modernizate că se scoate parchetul și nu mai există surse de praf, se înlocuiește cu rășină, sălile de clasă se aranjează la standarde europene, tablele pe care scriu copiii sunt de altă factură, cu alte facilități, cu alte dotări, uși, tot ce este necesar pentru a face un act educațional de mare clasă.

(Mihaela BĂRGĂOANU)

Suntem si pe:
0