Parcul auto al societății Salco Serv este depășit atât fizic, cât și moral și este stringent realizarea de investiții în acest sens. Acest aspect a fost sesizat din nou consilierilor locali, în subordinea cărora se află societatea de salubritate, în cadrul ședinței ordinare care a avut loc aseară, când directorul Salco Serv le-a spus consilierilor „să se aplece și asupra acestor probleme stringente“. Aleșilor locali, li s-a adus din nou la cunoștință că în acest parc auto nu s-au mai făcut investiții de ani de zile iar atunci când s-au făcut, s-au achiziționat utilaje second-hand, care frecvent ajung în service-urile auto. 

De la an la an, volumul de deșeuri menajere din Făgăraș crește iar utilajele existente la societatea Salco Serv sunt demult depășite de această situație. Ani la rând nu s-au făcut investiții în acest sens iar atunci când s-au făcut s-au achiziționat utilaje second-hand, care sunt mai mult prin service-uri decât pe teren.

De când am venit în această societate, printre principalele probleme pe care le-am identificat a fost parcul auto învechit. De acum doi ani, din noiembrie, de când am preluat conducerea acestei societăți, de atunci am spus că parcul auto este depășit, din orice punct de vedere. Suntem frecvent cu mașinile și utilajele în service și sunt cheltuieli foarte mari“, ne-a spus Dragoș Bârsă, directorul Salco Serv.

Așadar, avem pretenții la servicii eficiente de colectare a gunoiului, de deszăpezire, de curățenie, însă utilajele cu care se realizează aceste lucruri sunt vechi și de patru decenii.

Lucrăm și cu mașini și din anii 90, chiar cu unele din 1977. Măturătoarea stradală e din 1992; singura mai nouă e din 2007, avem mașini din 1997. Plus că la toate licitațiile, mai nou, se cer mașini cu Euro 5 și nu avem niciuna. Avem în chirie, pentru că am participat la o licitație și am închiriat o mașină cu Euro 5 ca să mergem mai departe. Au fost discuții de-a lungul timpului că se va schimba parcul auto. Am achiziționat anul trecut un Abroll, pentru transportul gunoiului la Brașov, dar  a fost luat second-hand și are deja foarte mulți kilometri. Anul trecut am reușit din surse proprii să achiziționăm acest Abroll, un Imog și o Volă“, a mai spus Dragoș Bârsă.

În momentul de față societatea Salco Serv deține:

-2 mașini tip Skipper, cu containere de 6 mc, care sunt folosite atât la transportul containerelor, cât și pe timpul iernii, când se adaugă un plug și sărărița;

  • o autogunoieră care are sistem de macara și pompă hidraulică de ridicare a containerelor îngropate;
  • o autocompactoare
  • 4 autogunoiere
  • 2 Skipper
  • 2 măturători semifuncționale
  • 1 Abroll- camion de transport deșeuri la Brașov
  • un  Imog achiziționat anul trecu
  • un microbuz pentru  transport reciclabile
  • 2 tractoare, unul cu remorcă și unul care are un plug în față, tractoare din 1977
  • un utilaj de îndepărtat zăpada de pe alei
  • o Volă, achiziționată anul trecut
  • un buldoexcavator
foto: arhiva

O urgență pentru desfășurarea activității în mod corespunzător este achiziționarea unui Abroll- camion pentru transportarea gunoiului la Brașov, în rampa de depozitare.  Asta pentru că s-a întâmplat ca autocamionul existent să fie defect iar pentru transportul gunoaielor s-a apelat la închirierea unuia, ceea ce este foarte costisitor pentru societate. De asemenea, tot urgent, societatea ar mai avea nevoie de două autogunoiere, care să fie folosite și la deszăpezire, o măturătoare stradală și două skippere.

În total, autoritatea locală ar trebui să investească urgent în jur de 600.000 de euro, pentru strictul necesar din parcul auto al societății Salco Serv. Directorul societății a fost prezent la ședința ordinară de aseară și le-a mai spus încă o dată consilierilor locali să se aplece asupra acestor probleme stringente cu care se confruntă societatea. Deși au fost câțiva consilieri care au aprobat necesitatea acestor investiții, nimic concret nu s-a stabilit încă.

Suntem si pe:
0