Aproape nu e zi în care, pe străzile din oraș sau împrejurimi, să nu se audă sirenele echipajelor Detașamentului de Pompieri Făgăraș. În anul 2017, pompierii detașamentului au participat la peste 200 de intervenții de stingere și descarcerare iar echipajele SMURD, la peste 700 cazuri. Pompierii fac parte din cei pe care îi solicităm să salveze vieți omenești, animale, bunuri, să prevină pericole și ori de câte ori suntem în situații de urgență, ei sunt printre primii care intervin. Iar astăzi este ziua lor, Ziua Pompierilor. 13 septembrie marchează  170 de ani, de la Bătălia din Dealul Spirii. 

Data de 13 Septembrie are o semnificație aparte pentru toți românii, este ziua în care sărbătorim pompierii, eroii zilelor noastre.

Data de 13 Septembrie 1848 reprezintă un moment crucial în istoria României, este ziua în care compania de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu s-a ridicat, cu un curaj exemplar, împotriva trupelor otomane venite să înăbuşe Revoluţia, salvând prin jertfa lor, crezul neamului românesc. Astfel a fost scris ca pompierii militari să constituie, în Ţara Românească, nucleul viitoarei armate Române şi să dea, în această calitate, prima luptă pentru demnitatea României moderne.

Bătălia din Dealul Spirii a celor 166 de pompieri militari, împotriva celor aproape 6000 de soldaţi ai oştirii otomane veniţi să înăbuşe crezul neamului, reprezintă o dovadă incontestabilă a dârzeniei pompierilor români care şi-au apărat cu cinste onoarea şi libertatea, precum şi cauza revoluţiei. Proporţiile efectivelor angajate, durata şi vigoarea luptei, întreaga atitudine a ofiţerilor şi soldaţilor pompieri pe timpul acesteia, cât şi înregimentarea unora dintre ei în revoluţia românilor transilvăneni, sunt elemente ce conferă adevărata dimensiune a Bătăliei de la 13 Septembrie, care reprezintă proba virtuţilor patriotice şi ostăşeşti ale armatei romane şi ale pompierilor militari.

Acestor măreţe fapte de vitejie, marele istoric MIHAIL KOGĂLNICEANU le-a acordat o mare preţuire, afirmând la scurtă vreme faptul că “o oră de eroism a pompierilor din Dealul Spirii a făcut mai mult pentru cauza română decât toate scrierile noastre la toţi puternicii şi împăraţii”.

(Galerie foto de la câteva din intervențiile și acțiunile la care au participat pompierii făgărășeni: căderi de arbori, incendii, inundații, accidente, salvarea animalelor, îndepărtare țurțuri sau țigle, căutari pe ape, acțiuni umanitare)

 

 

Suntem si pe:
0