Zilele Cetății Făgăraș este sărbătoarea orașului care adună de la an la an tot mai mulți oameni. Anul acesta, timp de patru zile, în jur de 25.000 de persoane au sărbătorit la porțile Cetății Făgăraș. A fost un succes spun organizatorii, mai ales că și pentru meșteșugari sau comercianți vânzarea a mers strună. Și spectacolul de la scenă, cu zeci de interpreți și ansambluri a fost pe gustul celor prezenți la eveniment. Au fost însă și făgărășeni nemulțumiți de organizarea evenimentului. Este vorba de cei care locuiesc în zona unde s-au desfășurat Zilele Cetății Făgăraș și care au avut de suferit. Ieri, mai mulți făgărășeni au fost în audiență la primarul Făgărașului. Asta după ce încă din luna iunie au depus o cerere la primărie prin care solicitau ca zona destinată parcului de joacă cu tobogane, mașinuțe, ciocan, să fie amenajată în altă parte. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar oamenii spun că timp de patru zile au trăit un adevărat coșmar. În plus, străzile pe care locuiesc s-au transformat în adevărate toalete publice, deși autoritățile au amplasat în zona evenimentului mai multe toalete ecologice.

Suntem nemulțumiți pentru că pe parcursul festivității care se desfășoară, se face o debandadă totală.  Muzică la maxim, gălăgie, oamenii și-au făcut nevoile fiziologice la noi la poartă, un dezastru. Eu locuiesc pe strada Lacului, dar pe toate străzile a fost așa: pe G. Barițiu, Pălărierilor, peste tot. Poliția ar fi trebuit să-și facă datoria, să-i sancționeze pe cei care au făcut asftel de lucruri“, ne-a spus Nicolae Pușcaș.

Deși muzica la scenă s-a încheiat la orele 23.00-23.30, așa cum ni s-a promis, în parcul de distracții a continuat până după ora 2.00. Generatoarele de curent erau la câțiva metri de geamul nostru; nu am dormit patru nopți iar cei de la Poliția Locală ne-au spus că le-au dat voie de la primărie să stea cât vor“, a mai spus o făgărășeancă prezentă ieri la Primăria Făgăraș.

Era un miros infernal, unii oameni au dat cu clor pentru a curăța prin fața porților. Noi avem și o grădină pe care o cultivăm cu legume. Nu vă închipuiți ce era acolo: sticle, pahare, de toate“, a mai spus o făgărășeancă.

Una din soluțiile propuse a fost de a muta parcul de distracții în altă parte și mai exact în zona stadionului municipal. Primarul le-a explicat făgărășenilor că există posibilitatea ca în viitor, Zilele Cetății Făgăraș să fie organizate în Parcul Regina Maria. Asta dacă se va concretiza proiectul cu fonduri europene de reabilitare a parcului de peste 2 milioane de lei.

Dacă vom reuși să reabilităm Parcul Regina Maria, atunci vom muta evenimentul acolo, pentru că va fi și o scenă amenajată. Însă nu știm exact cât de repede vom putea face acest lucru. Dacă nu se va întâmpla până anul viitor, atunci vom fi nevoiți să găsim altă soluție în ceea ce privește amplasamentul parcului de distracții“, a spus primarul Gheorghe Sucaciu.

În plus și în zona teraselor au fost incidente. Unii din comercianți au aruncat uleiul folosit pentru prepararea produselor, pe spațiul verde. Un făgărășean a surprins imagini cu doi comercianți care au fost puși de polițiștii locali să strângă uleiul vărsat pe spațiul verde, lângă un copac.

De asemenea,tot în zona teraselor mai multe cabluri electrice au luat foc, iar oamenii au fost nevoiți să mânânce în beznă. Organizatorii spun că unii din comercianți au pus în funcțiune mai multe aparate electrice față de cât au anunțat, fapt ce a dus la un consum prea mare de electricitate, peste capacitatea instalației.

 

Suntem si pe:
0