Ceea ce se dorea o sărbătoare a satului cu veselie și multă voie bună s-a încheiat cu o bătaie zdravănă, aplicată unui localnic chiar de primarul și viceprimarul comunei. S-a întâmplat ieri în Mărgineni, acolo unde oamenii au petrecut la sărbătoarea satului. Bărbatul de 55 de ani a ajuns în această dimineață la spitalul din Brașov cu traumatism cranio-cerebral acut închis și comoție cerebrală, dar și fracturi și excoriații.

Mircea Lie se afla împreună cu alți săteni la pista de popice din sat, acolo unde se organiza un concurs de popice, potrivit martorilor.  Oamenii spun că din greșeală, mingea de popice aruncată de acesta l-a lovit în față pe băiatul primarului, în vârstă de 9 ani,care  se afla și el printre bărbații din sat la fel ca și alți copii.

Ce s-a întâmplat după acest incident este greu de crezut: edilul comunei – susţin martorii prezenţi la faţa locului – a tăbărât cu picioarele şi cu pumnii pe Mircea Lie. Bărbatul a fost scos cu greu din mâinile primarului – mai povestesc oamenii. Primarul însă dezminte aceste lucruri şi spune că bărbatul l-a lovit intenţionat pe copilul său – şi recunoaşte că şi-a ieşit din fire – dar spune că nu l-a bătut.

Primarul a sărit când a văzut că a fost lovit copilul lui și striga că îl omoară pe Lie. A fost ținut de câțiva oameni din sat să nu-l lovească pe Mircea. Însă după câteva minute, l-a prins la câțiva metri distanță și l-a lovit cu pumnii și picioarele. Primarul a fost oprit tot de oamenii din sat. Bărbatul plin de sânge a plecat apoi acasă“, spun oamenii care au fost de față.

Primarul recunoaște că și-a ieșit din fire atunci când și-a văzut copilul plin de sânge, însă spune că doar l-a împins pe bărbat.

Eram la acest eveniment „Fiii satului Mărgineni“ și pe la ora 8-8.30 seara, se juca un joc cu popice, cu o bilă agățată și cu care dai din spate la popice și cad popicele. Fiul meu a ținut să dea și el cu bila. A dat o dată, a doborât câteva popice și când a dat a doua oară, a venit cetățeanul acesta din spate, a prins bila și exact în față i-a aruncat-o. Copilul e cu nasul spart, umflat, vânăt și atunci m-am enervat și am sărit și i-am zis că ce are cu copilul meu, de ce dă în copilul meu.  L-am împins și asta a fost toată treaba; s-au băgat mai mulți oameni și asta a fost tot. Nu știu am auzit că e rău, că l-a bătut vicele, că l-a dus cu mașina, dar vicele habar nu are de treaba asta, el tot timpul a fost lângă noi“, ne-a declarat Mihai Oltean, primarul comunei Hârseni.

Speriat şi plin de sânge, cel agresat de primar a reuşit să ajungă acasă. În faţa porţii a fost abordat  de viceprimarul din Hârseni, Ovidiu Beleaua care i-a aplicat cea de-a doua corecţie, spune Mircea Lie. Apoi  l-a urcat în maşina personală şi l-a abandonat plin de sânge pe marginea drumului. Oamenii povestesc faptul că la un moment dat viceprimarul s-a întors la petrecere şi a anunţat că pe marginea drumului este un om căzut. Contactat vicele spune că el însuși l-a ajutat pe bărbat – i-a dat o cârpă să se şteargă de sânge.

„Nu m-am atins de nimeni. Da, l-am luat în mașină, dar nu l-am aruncat jos. M-am dus și am chemat lumea ca să-l curățăm pentru că era murdar la gură de sânge. Noi l-am găsit în fața porții. Atunci noi i-am zis să vină înapoi să vedem a cui este mașina  pe care a lovit-o și să te curățăm de sânge. Am ajuns la locul petrecerii și pentru că era foarte multă lume, l-am lăsat 10 metri mai în sus de intrarea la cămin. Apoi m-am dus la petrecere, pentru că era o asistentă acolo și am chemat-o să-l vadă. Nu era inconștient și nu e adevărat că l-am bătut, nu m-am atins de el. S-au împins puțin pe acol și a căzut înainte, dar nicidecum nu l-am lovit“, ne-a declarat Ovidiu Beleaua, viceprimarul comunei.

Autoritățile nu au fost anunțate azi-noapte de cei prezenți, pentru că bărbatul a plecat acasă iar oamenii nu ș-au dat seama de gravitatea stării lui de sănătate. Doar azi dimineață, familia acestuia care locuiește în Făgăraș a dat alarma, după ce a aflat ce a pățit bărbatul. Aceasta a sunat la numărul de urgență 112  iar un echipaj  SMURD, l-a transportat pe bărbat la spital. De aici medicii care l-au consultat, l-au trimis la Spitalul Județean Brașov cu diagnosticul traumatism cranio- cerebral  acut închis, comoție cerebrală, fracturi și multiple excoriații.

La spital a ajuns astăzi și copilul primarului care potrivit medicilor nu are nimic grav, ci doar o zgârietură de un milimetru, pe nas.

Poliția face cercetări acum și s-a deschis dosar penal pentru lovire și alte violențe.

S-a întocmit dosar penal pentru lovire și alte violențe. Se fac verificări pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt“, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brasov, Gabriela Dinu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Suntem si pe:
0