Copiii şi tinerii din Veneţia de Jos, atât cei care locuiesc permanent în sat, cât şi cei care vin aici doar pentru a petrece vacanţa la bunici, au avut parte de o şcoală de vară cu activităţi culturale, creative, recreative, religioase şi sportive.

Pe parcursul unei luni de zile, activităţile amintite s-au desfăşurat în vatra satului sau împrejurimi şi s-au bucurat de o frecvenţă de aproximativ 20 de copii pe zi. În funcţie de activităţile programate de organizatori, copiii au participat şi după preferinţe, dar şi ţinând cont de programul lor de acasă, mai ales că este prima încercare de acest fel în satul Veneţia de Jos.

 „Vacanţa de vară la sat este una minunată prin ea însăşi. Două luni în care copiii se trezesc mai târziu decât de obicei, se bucură de activităţile pe care şi le doresc ei cel mai mult. De aici a plecat ideea unei „şcoli de vară”. Este practic impropriu spus „şcoală”, căci în perioada aceasta de activităţi aproape totul s-a negociat: orele de întâlnire, durata activităţilor, tipul de activităţi etc. Impresia mea de la finalul activităţilor este că a meritat tot efortul, copiii s-au simţit bine şi au participat în număr mare la aproape toate activităţile propuse”, a explicat prof. Petruţa Socaciu, coordonatoarea „Şcolii de vară veneţiană 2018”.

Activităţi de vacanţă, ca la şcoală

Activităţile şcolii de vară au inclus: ore de limba germană pentru începători, limba engleză bazată pe jocuri distractive, aerobic, plimbări cu bicicletele, fitness, realizarea de obiecte handmande, activităţi muzicale bazate pe cântece patriotice, vizionarea de filme educative şi distractive, plimbări în aer liber, aventuri în căutarea locurilor turistice din zonă, jocuri de societate, dansuri populare şi de societate, board games ca şah, activity şi altele.

Apoi, în zilele de sărbătoare sau duminica, micuţii au fost invitaţi la biserică pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate bucuriile primite, dar şi pentru a-I cere ajutorul necesar în familiile lor, pentru părinţii şi bunicii lor. Băieţii au avut parte de câte un loc în altarul bisericii pentru a-l ajuta pe preot, dar şi pentru a descoperi un loc mai special dintr-o biserică. Fetele, în schimb, au fost invitate în podeţul bisericii, acolo de unde se aud cântările liturgice. Acolo au putut participa la Sfânta Liturghie alături de corul bisericii.

Cele mai interesante activităţi apreciate de copii au fost cele care se bazau pe aventură şi curiozităţi ştiinţifice. „Foarte impresionaţi au rămas copiii înscrişi la şcoala de vară atunci când au descoperit o erupţie de vulcan, spre exemplu. Pe lângă faptul că toţi au participat la construcţia lui, fiecare cum a putut, atunci când acesta a erupt, uimirea şi satisfacţia a uimit asistenţa. Apoi, aventura cu bicicletele înspre Veneţia de Sus sau spre Comăna de Sus pentru a descoperi cascada şi una din celebrele peşteri de acolo a fost din nou apreciată de copii. De departe aventura şi suspansul sunt cele mai captivante activităţi ale celor mici”, a mai spus Petruţa Socaciu.

Mi-a plăcut foarte mult când am mers cu bicicleta prin pădure, dar nu mi-a plăcut noroiul lăsat în urmă de ploi. A fost foarte frumos tot ce am făcut, păcat că timpul s-a scurs aşa de repede…”, sunt doar câteva din impresiile copiilor înscrişi la program.

Tabără de vară anuală pentru premianţi

„Şcoala de vară veneţiană 2018“ este un proiect dedicat copiilor şi tinerilor din comunitate, dezvoltat de Centrul Cultural „Ioan Cavaler de Puşcariu“ al Parohiei Ortodoxe din Veneţia de Jos. Proiectul s-a născut din dorinţa de a da copiilor o alternativă a petrecerii timpului liber din vacanţa de vară.

Şcoala de vară s-a încheiat cu un foc de tabără. Interesant este şi faptul că finalul şcolii a coincis şi cu aniversarea zilei de naştere a uneia dintre fetiţe. Părinţii ei şi-au dorit să ofere o felie de tort tuturor copiilor înscrişi în program, lângă focul de tabără, mai ales că fetiţa lor, Ana, nu îşi poate ţine ziua de naştere cu colegii de la şcoală, asta pentru că toţi colegii ei sunt în vacanţă.

Totodată, copiii din Veneţia de Jos au parte şi de o tabără de vară anuală. „Pentru faptul că aproape toţi copiii din sat sunt premianţi la şcolile unde învaţă, în Făgăraş sau în alte localităţi, ei au parte şi de o tabără de vară anuală gratuită. Dacă anii trecuţi taberele au avut loc în zone montane, cum ar fi Mănăstirea Sâmbăta de Sus sau Căciulata, judeţul Vâlcea, anul acesta tabăra va fi organizată în staţiunea Costineşti de la malul Mării Negre. Tema taberei se va axa şi ea pe Centenarul Marii Uniri, mai ales că transportul până la Costineşti include mai multe judeţe şi regiuni din ţara noastră, dar şi pentru a marca frumuseţea României după 100 de ani de la unirea tuturor românilor”, transmit organizatorii.

Suntem si pe:
0