Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov au obţinut aprobarea de a continua căutările băieţelului de 5 ani, care a fost „înghiţit” de apă, în data de 20 iulie, la Făgăraş, după ce căruţa în care se afla s-a răsturnat în apele Racovitei, la o manevră de întoarcere efectuată de tatăl lui. La mai bine de o săptămână de la tragicul incident, copilul nu este de găsit, deşi căutările au fost extinse şi pe râul Olt.
Acţiunile vor fi efectuate în continuare, dar fără scafandri, pentru o perioadă, deoarece cursurile de apă sunt încă tulburi din cauza precipitaţiilor abundente din ultima vreme, după cum a explicat, astăzi, şeful ISU Braşov, locotenent colonel Lucian Marciu, potrivit mytex.ro.