Vești bune pentru locuitorii comunelor Comăna și  Ticuș! Podul de peste Olt de la Crihalma va fi realizat de Compania Națională de Investiții și se preconizează ca lucrările să înceapă în luna septembrie. Primarul comunei Comăna a fost prezent astăzi la București, unde s-a aprobat finanțarea acestei lucrări prin Compania Națională de Investiții.

Astăzi, la recomandarea domnului președinte al Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, am fost prezent la București la Compania Națională de Investiții, instituție căreia țin să îi mulțumesc pentru faptul că într-un timp foarte scurt a înțeles situația disperată în care se află comuna noastră și, prin urmare s-a hotărât aprobarea finanțării și semnarea contractului de execuție a lucrării podului in cursul lunii august. Mulțumesc pe aceasta cale domnului director Cefalan Adrian si tuturor celor care au contribuit si vor contribui in continuare pentru executarea podului peste râul Olt:Prefectura Brașov, Consiliul Județean Brașov, Compania Naționala de Investiții, Guvernul României“, a spus Viorel Grusea, primarul comunei Comăna.

Reamintim că podul peste Olt, dintre Crihalma şi Comăna,a fost grav afectat de inundaţiile de la sfârșitul lunii martie, circulația rutieră fiind oprită pe acesta și a fost distrus definitiv de inundațiile de la începutul lunii iulie.

Din această cauză, sătenii din Crihalma, Ticușul Nou și comuna Ticuș sunt nevoiți să facă un ocol de 30 de kilometri, pe la Ungra pentru a ajunge la Comăna.

Suntem si pe:
0