Muzeul Țării Făgărașului și Asociația PRO BOHOLȚ îi invită  pe făgărășeni să ia parte la la vernisajul expoziției lucrărilor realizate de artiștii participanți la Tabăra de creație ”PRO BOHOLȚ”. Vernisajul expoziției  are loc astăzi, de la ora 17.00, la sediul muzeului din cetatea Făgăraș.

O casă din satul Boholţ, a unui fiu al satului, găzduieşte în fiecare an, o tabără de creaţie din Ţara Făgăraşului. Este o tabără dedicată artei în special, pentru că acolo am întâlnit pictori, graficieni, sculptori. Este vorba de Liviu Adrian Sandu, artist plastic consacrat –  profesor la Facultatea de Arte la Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galaţi, Cornel Corcăcel, grafician și profesor la Liceul de artă ,,Dimitrie Cuclin” din Galaţi, Lucian Prună, pictor în Bucureşti.

Anul acesta au venit la Boholţ, pe lângă artiştii plastici consacraţi, elevi şi studenţi din toată ţara: Denisa Andreiu este din Moara Vlăsiei judeţul Ialomiţa, Olimpia Corcăcel, la Galaţi fiind fiica graficianului Cornel Corcăcel se pare că îi calcă pe urme tatălui său şi Smaranda Mănduc, elevă la Colegiul Radu Negru din Făgăraş.

Sufletul taberei este inginerul Vasile Joantă, un fiu al satului stabilit la Galaţi. Neobosit şi perseverent în face cunoscută tradiţia şi frumuseţile locului. Este legat sufleteşte de locul natal.Deşi nu a pictat niciodată iubeşte arta şi admiră în fiecare an capodoperele de artă, ale oaspeţilor lui.

Cei care vor vizita expoziţia ce rămâne deschisă aproape două luni la cetate vor fi plăcut surprinşi să constate că satul de peste Olt, Boholţul, şi-a pus amprenta pe fiecare tuşă, pată de culoare, lumină din pânze şi credinţă din sculptură. De la şurile din sat, casele vechi, port popular, figuri pitoreşti ale oamenilor locului, toate la un loc sunt an de an un nesecat izvor de inspiraţie pentru artişti.

 

Suntem si pe:
0