Unul beat la volan și altul fără permis și cu mașina furată, în Gura Văii

În data de 22.07.2018 în jurul orei 21.50 polițiștii din cadrul Postului de Poliție Drăguș,  au depistat în trafic, în localitatea Gura Văii, un conducător auto în vârstă de 26 de ani care  conducea o autoutilitară aflându-se sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit ca acesta avea o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Urmare a acestui fapt, a fost condus la Spitalul Făgăraș, pentru a-i fi recoltate probe biologice, dar acesta a refuzat.

Celui în cauză, i s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute  art. 336 alin. 1 din Cod Penal si art. 337  C. Pen., cercetările fiind continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz.

În data de 23.07.2018, în jurul orei 01.45, polițiștii din cadrul Postului de Politie Drăguș au depistat în trafic, în localitatea Gura Văii, un conducător auto, care circula cu autoturismul fără a deține permis de conducere. În urma verificărilor, s-a stabilit și faptul că autoturismul mai sus menționat aparținea altei persoane, care nu acordase conducătorului auto depistat dreptul de a folosi autovehiculul.

Celui în cauză, i s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute art. 335 alin. 1 C. Pen si 230 alin 1 C. Pen., iar cercetările sunt continuate sub îndrumarea procurorului de caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.