Singura studentă, care a absolvit la finele anului universitar 2017-2018, cu 10 pe linie, din cei peste 800 de studenți ai anului I, de la Facultatea de Medicină „Carol Davila“, din București este o tânără din orașul Victoria.  Este vorba despre Maria Alexandra Baiulescu, absolventa Liceului I.C. Drăgușanu din orașul Victoria, promoția 2017, acum studentă în anul întâi la Facultatea de Medicină „Carol Davila“ din București.

Alexandra a fost admisă la Facultatea de Medicină București cu nota 10, sesiunea iunie-iulie 2017. Primul an la Facultatea de Medicină s-a încheiat cu rezultate excelente pentru tânăra făgărășeancă. Alexandra a absolvit anul întâi de facultate, cu 10 pe linie, fiind singura studentă care a absolvit  cu 10 pe linie cu felicitări, din cei peste 800 de studenți din anul întâi ai Facultății de Medicină București. Părinții Alexandrei sunt Gabriel Baiulescu, medic chirurg și Mirela Baiulescu (născută Funariu), medic primar laborator. Menționăm că Alexandra este nepoata prof. Ioan Funariu.

Felicităm pe excelenta studentă pentru splendida ei performanță și pe străluciții ei părinți și pe domnii profesori de la liceul I.C. Drăgușanu Victoria. Menționăm că aceeași performanță a mai obținut un singur coleg de-al Alexandrei, din seria a IV-a, un excelent sucevean“, spun reprezentanții Facultății de Medicină.

„Deoarece Hippocrate este considerat a fi părintele medicinei, aș vrea să reamintesc ce spunea el: „Acolo unde este iubită arta medicinei, există și o dragoste pentru umanitate“. Cu alte cuvinte nu poți iubi medicina, fără dorința puternică de a-i ajuta pe ceilalți. Și acesta este motivul principal pentru care atât eu, cât și colegii mei de la facultate am ales să învățăm arta de a-i vindeca pe ceilalți, iar atunci când iubești ce faci, totul devine plăcere. Nu pot spune că a fost un an ușor, însă așa cum am spus, dacă îți place, nu este un chin, este o plăcere, nu simți că muncești“, ne-a spus Alexandra Baiulescu.

Suntem si pe:
0