ANM: Ploile revin în perioada 6 – 15 iulie

Vremea se va încălzi uşor. Potrivit prognozei ANM pentru intervalul 2-15 iulie, dată luni publicităţii, maxima va ajunge la 31 de grade, iar probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată.
În Transilvania, vremea se va afla într-un proces de încălzire în prima parte a intervalului, când valorile medii ale temperaturilor diurne vor creşte de la 20 de grade în prima zi, până spre 27 de grade în data de 6 iulie. Ulterior, nu vor fi variaţii semnificative astfel că, în perioada 7- 11 iulie, temperaturile maxime se vor menţine în jurul mediei de 26 de grade. Din 12 iulie, maximele vor creşte uşor şi treptat, atingând la sfârşitul intervalului de prognoză în medie 28-29 de grade. În ceea ce priveşte regimul nocturn, acesta va urma un parcurs similar cu cel al maximelor, astfel minimele vor creşte până la medii de 14 grade în data de 7 iulie, pornind de la 8 grade în primele zile ale intervalului, pentru ca ulterior, până la finalul celei de-a doua săptămâni, variaţiile să nu fie notabile, urmând ca temperaturile minime să se menţină în jurul a 13-14 grade, în medie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în intervalul 6 – 15 iulie.
La munte, începând cu data de 2 iulie, vremea se va încălzi, temperaturile maxime urmând a creşte de la valori medii de 13-14 grade, spre 18 grade în 6 iulie. Ulterior, acestea vor scădea uşor, spre 16 grade în 8 iulie. Apoi, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, variaţiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, urmând ca în perioada 9 -15 iulie temperaturile maxime să se menţină în jurul valorii medii de 19 grade. Minimele vor creşte până spre valori medii de 10 grade în 7 iulie, apoi, până la sfârşitul intervalului variaţiile nu vor fi notabile, urmând ca în perioada 8 -15 iulie media temperaturilor minime să se menţină în jurul a 10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în perioada 6 – 15 iulie, însă şi în restul intervalului vor fi posibile ploi izolate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.