Făgărașul „s-a îmbrăcat“ în IE

MândrIE, veselIE, tradițIE, RomânIE și IE- acestea sunt cuvintele care descriu atmosfera de ieri de la Cetatea Făgărașului. Cu ocazia Zilei Universale a Iei, peste 100 de femei și fete au pornit într-o paradă a iilor pe promenada Cetății Făgăraș, în acompaniamentul muzicii, cu strigături vechi precum ia și România, spre deliciul tuturor celor prezenți.

Țara Făgărașului a sărbătorit ieri ia românească, așa cum nu a mai fost sărbătorită vreodată. Sub deviza „Uniți în centru“, 100 de doamne din Făgăraș, Țara Făgărașului, dar și din alte localități ale Brașovului și nu numai au îmbrăcat ia strămoșească și s-au întâlnit în Cetatea Făgărașului, pentru a lua parte la parada iilor.

Așadar, cămaşa albă din pânză topită, cusută neasemuit de frumos cu flori şi simboluri populare a fost purtată cu mândrie într-o paradă, pe promenda Cetății Făgăraș. Nu au lipsit cântecele vechi, strigăturile, voia bună și o horă în Cetatea Făgăraș, care a marcat încheierea manifestării.

Femeile au plecat și cu o amintire de la această acțiune. Acestea au primit în dar de la Veronica Soare, câte un caleidoscop decorat cu motive românești. Evenimentul a fost realizat de Casa de Cultură Făgăraș și Primăria Făgăraș, în cadrul Art Festin Făgăraș.

 

 

 

 

 

A românească ne-a unit în centrul geografic al României – Făgăraș, într-o cetate care nu a fost niciodată cucerită – Cetatea Făgăraș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.