Lucrările de eliberare a carosabilului de zăpadă și pietre pe DN7C – Transfăgărășan în după amiaza zilei de miercuri au fost oprite din cauza unui urs.

Animalul a dat de furcă drumarilor pe Transfăgărășan. Aceștia au întrerupt lucrul și s-au adăpostit în mașini, după ce un urs ieșit din pădure a început să le dea târcoale. Oamenii au stat în mașini până când animalul curios s-a îndepărtat. ”Drumarii lucrează adesea în zone izolate așa că întâlnirile cu animalele sălbatice sunt inevitabile. Azi am avut parte de doua întâmplări de acest fel. Primul urs a fost filmat de colegii noștri care lucrează pe Transfăgărășan. A doua este o ursoaică și cei doi pui ai ei care s-au urcat pe acoperișul Districtului Tușnad din județul Harghita. Atenție! Cu toate că par inofensivi, urșii sunt extrem de periculoși și trebuie să-i evitați în orice situație, chiar dacă îi întâlniți la marginea drumurilor intens circulate”, spun cei de la DRPP Brașov.

Stratul de zăpadă a depăşit în unele locuri 7-8 metri, potrivit reprezentantului DRPP Braşov. Drumarii au eliberat deja un sens de mers, însă Transfăgărăşanul rămâne închis circulaţiei.

Ursi

Drumarii lucrează adesea în zone izolate așa că întâlnirile cu animalele sălbatice sunt inevitabile. Azi am avut parte de doua întâmplări de acest fel. Primul urs a fost filmat de colegii noștri care lucrează pe Transfăgărășan. A doua este o ursoaică și cei doi pui ai ei care s-au urcat pe acoperișul Districtului Tușnad din județul Harghita.Atenție! Cu toate că par inofensivi, urșii sunt extrem de periculoși și trebuie să-i evitați în orice situație, chiar dacă îi întâlniți la marginea drumurilor intens circulate.

Publicată de Directia Regionala de Drumuri si Poduri Brasov pe 13 Iunie 2018

 

Suntem si pe:
0