Ministerul Mediului va plăti lucrările de închidere a depozitelor neconforme de deşeuri din judeţul Braşov

Ministrul Graţiela Gavrilescu a anunţat la Braşov procedura: banii se vor aloca prin Administraţia Fondului de Mediu, autorităţile locale vor depune cereri de finanţare prin POIM, dar sumele obţinute de la UE se vor întoarce la minister, potrivit bzb.ro.

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, s-a întâlnit ieri cu autorităţile locale din judeţul nostru pentru a discuta despre închiderea depozitelor de deşeuri neconforme, despre gestionarea urşilor, dar şi despre planul de monitorizare a calităţii aerului.
După aceste discuţii, reprezentanta Guvernului a anunţat că le-a comunicat reprezentanţilor Consiliului Judeţean Braşov, dar şi celor din AGA a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu (care se ocupă de gestionarea deşeurilor în judeţul Braşov) că Administraţia Fondului de Mediu va finanţa în procent de 100% lucrările de închidere a depozitelor neconforme de deşeuri din România. În judeţul Braşov sunt 8 astfel de rampe, în localităţile Braşov, Făgăraş, Codlea, Rupea, Victoria, Săcele, Râşnov şi Zărneşti, iar conform estimărilor, pentru închiderea unei rampe va fi nevoie de cel puţin un milion de euro, dar se poate ajunge chiar la 8 milioane de euro (cum este cazul celei de deşeuri industriale nepericuloase de la Braşov).
„Pentru a evita procedura de infrigement împotriva României din cauza problemelor legate de managementul deşeurilor, am găsit varianta ca aceste depozite de deşeuri municipale să fie închise cu ajutorul Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), urmând ca banii să fie recuperaţi ulterior de la autorităţile locale, care vor accesa finanţări europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. În aceste condiţii, l-am rugat pe preşedintele Consiliului Judeţean Braşov (Adrian Veştea – n.r.) şi pe Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară să realizeze proiectele şi lucrările de închidere a depozitelor în conformitate cu legislaţia europeană, astfel încât să nu apară nici o problemă, iar noi să putem recupera apoi banii”, a declarat ministrul.

Mai mult AICI

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *