De un moment istoric și de unul încărcat de multe emoții au avut parte astăzi cei prezenți la vernisajul expoziției renumitului arhitect al României, Gheorghe Leahu. Arhitectul Bucureștiului și cel care a proiectat cel mai mare magazin al României în acea perioadă, magazinul Unirea din București, s-a reîntors în orașul copilăriei și al adolescenței. S-a reîntors pentru a-și arăta recunoștința față de orașul în care a crescut și s-a format. Arhitectul a donat Muzeului Țării Făgărașului, 33 de acuarele, cu imagini ale monumentelor reprezentative din județele Mureș, Sibiu, Alba, Brașov, incluzând bineînțeles Făgărașul.

La cei 86 de ani, o frumoasă vârstă împlinită astăzi, Gheorghe Leahu a avut prilejul să le împărtășească tuturor celor prezenți și în special elevilor de la colegiile „Radu Negru“ și „Doamna Stanca“ din vasta lui experiență de viață, dându-le povețe tinerilor prezenți. Le-a spus celor față cum a ajuns în fața lui Nicolae Ceaușescu cu planșele magazinului Unirea din București și cum tovarășul a înțeles proiectul doar după ce a văzut macheta construcției. Drept pentru care, următoarele proiecte, sute poate, au fost prezentate lui Nicolae Ceaușescu doar sub formă de machete pentru a le înțelege acesta. Nu a uitat să le spună cum și-a ales această meserie încă de mic copil și ce rol important a avut Liceul „Radu Negru“ în formarea lui.

Eu sunt născut în Chișinău, în Basarabia. Sunt nepotul lui Pantelimon Halippa, care era unul din cei  mai mari politicieni care au contribuit la unirea Basarabiei cu România. În 1940 au venit rușii peste noi, în Chișinău și am devenit refugiați. Am venit la București, în 1940 , și am stat în casa unchiului meu. Vărul meu era abonat la Revista Copiilor. Era în iarna lui 1940 și în revistă era un anunț: Universul copiilor organizează la sediul lui, un concurs de desene pentru copii. Aveam 8 ani și m-am prezentat și eu la examen.  Moș Nae a zis: Copii, sunteți cu toții foarte talentați și vreau să desenați în tuș, un moșneag cu căciulă în cap, cu palton, cu gulerul ridicat, care stă pe un butuc și frige într-o  furculiță un cârnat. Aveți 30 de minute de desenat și m-am trezit că am luat premiul întâi. S-a publicat în Revista Universul Copiilor , desenul meu și toată familia a zis: băiatul acesta este premiant la școală și talentat la desen și nu are altă meserie de făcut decât arhitectura și au hotărât de la 8 ani să fiu arhitect. Și apoi, toate școlile ce le-am urmat, am învățat cu precădere materiile ce se dădeau la arhitectură“, ne-a povestit arh. Gheorghe Leahu.

Ajunge la Făgăraș, după ce tatăl lui, Theodor Leahu, căpitan în armată, este rănit pe frontul din Ungaria și Cehoslovacia. Este internat în spitalul militar zonal din clădirea liceului de băieți „Radu Negru“ din Făgăraș. „Vindecarea tatei a durat peste șapte luni și ca să fin aproape  de patul său de suferință, mama sora mea Mia și eu, ne-am stabilit la Făgăraș. În anul 1951 absolv Colegiul Național „Radu Negru“ și dau examen la Facultatea de Arhitectură„Ion Mincu“ din București unde mă clasific pe primul loc din cei peste 330 de candidați“, spune arhitectul Gheorghe Leahu.

În amintirea anilor petrecuți în Făgăraș, renumitul arhitect a donat muzeului 33 de tablouri în acuarelă.

Am făcut această donație la Făgăraș pentru că sufletul meu, în timpul tinereții a fost legat de Făgăraș. Am făcut liceul „Radu Negru“  iar 1951 l-am terminat. Am dat examen la Facultatea de Arhitectură pentru că asta era pasiunea mea, trebuie să recunosc că aveam talent la desen de când m-am născut. Am dat examen la Facultatea de Arhitectură, după ce m-am pregătit aici, la Liceul Radu Negru, au fost 330 de candidați veniți din toată țara, și am intrat primul“, a mai spus Gheorghe Leahu.

Întotdeauna ne bucurăm de donații. Într-adevăr muzeul a primit ca donație 33 de acuarele, realizate de arhitectul Gheorghe Leahu ca semn de recunoștință pentru orașul în care s-a format, pentru orașul în care a crescut. Noi îi mulțumim cu recunoștință pentru această donație. Sperăm să nu fie ultima. Acuarelele înfățișează monumente din sudul Transilvaniei, n primul rând cetatea, orașul nostru, monumente din Brașov, Alba Iulia, Sighișoara sau Sibiu“, ne-a spus Elena Băjenarul, managerul Muzeului „Valer Literat“.

Și pentru că astăzi, arh. Gheorghe Leahu a împlinit vârsta de 86 de ani, reprezentații muzeului, dar și reprezentanții Colegiului Național „Radu Negru“ i-au oferit un mic dar din partea făgărășenilor.

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0