Principalii suspecți în cazul crimei din Cața, încătușați

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au reținut doi bărbați din comuna Cața, suspectați că și-au ucis prietenul cu mai multe lovituri de cuțit.

Făptașii vor fi prezentați unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă, sub acuzația de omor.

„Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în noaptea de 17/18.04.2018, în jurul orei 05:00, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, cei doi inculpați, ciobani, colegi cu victima, au condus-o pe aceasta pe calea ferată din zona satului Beia, din comuna Caţa, unde au lovit-o în mod repetat cu o bâta în cap şi au înjunghiat-o de mai multe ori în spate cu un cuţit, producându-i decesul. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare. Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție  Braşov – Serviciul de Investigații Criminale și cel al Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov”, se precizează într-un comunicat de presă al procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

sursa:brasovtv.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.