Făgărășenii, indiferent de vârstă sau de pregătirea profesională, pot să ofere o parte din timpul lor liber, unor cauze nobile. Aceștia au ocazia să se înscrie la Crucea Roșie, în cadrul subfilialei din Făgăraș, care s-a înființat de curând, în municipiul nostru. Deocamdată, din cadrul  subfilialei din Făgăraș fac parte în jur de 30 de membri, oameni care își doresc să organizeze mai multe activități care să vină în sprijinul semenilor lor.

Subfiliala Crucii Roșii Făgăraș s-a înființat în luna februarie, când a avut loc prima ședință, în care s-au prezentat misiunea și viziunea Societății Naționale de Cruce Rosie din România și s-au dezbătut idei pentru activități ce urmează a fi inițiate.

Misiunea Crucii Roșii din România este de a asista persoanele vulnerabile în situații de dezastre și de criză. Prin programele și activitățile sale în beneficiul societății, contribuie la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.

Prin acțiunea sa unitară, Crucea Roșie Română se adaptează schimbărilor din cadrul societății pentru a putea sprijini comunitățile să facă față situațiilor de criză și suferinței umane.

Membrii Crucii Roșii Făgăraș își propun să inițieze următoarele activități :

-implementarea unui program de voluntariat pentru vârstnici sau persoane care sunt în imposibilitate de deplasare;

-pregătirea și susținerea unor cursuri de prim-ajutor pentru cadrele didactice din unitățile de învățământ, de pe raza localității;

-organizarea unor campanii de conștientizare/ informare în rândul elevilor de liceu în ceea ce privește dreptul umanitar internațional. Se dorește a fi cunoscute procedurile și protocoalele internaționale cu privire la gestionarea unor stări de conflict și se ia în calcul o posibilă colaborare cu voluntari americani de la baza militară de la Cincu pentru implementarea acestei acțiuni;

-organizarea unor cursuri de igienă pentru persoanele sau entitățile comerciale care oferă servicii de cazare și/sau masă (restaurante/hoteluri). Prin implementarea acestei acțiuni se ia în considerare o creștere a calității serviciilor și implicit o creștere a numărului de turiști.

Este necesar să fie cunoscut faptul că oricine poate să devină voluntar de Cruce Roșie. Fie că suntem tineri sau la o vârstă înaintată, liber profesioniști sau avem un loc de muncă stabil, familiști sau necăsătoriți, toți avem ceva special de oferit. Poți să dăruiești din timpul tău liber, misiunea noastră este posibilă datorită oamenilor ca tine, oameni care oferă o mână de ajutor fără să ceară nimic în schimb și care pot stimula sentimentul de apartenență la comunitatea făgărășeană. Aveți posibilitatea de a deveni membru voluntar al subfilialei Crucii Roșii Făgăraș și de a va pune în valoare experiența, cunoștințele, ideile și entuziasmul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta la numărul de telefon 0733 868 038 sau la adresa de e-mail : crucearosiefagaras@gmail.com.“, ne-a  declarat Adina Popa, membru al Crucii Roșii din Făgăraș.

 

Suntem si pe:
0