Mândrie mare în cadrul Colegiului Național „Radu Negru“. Cinci elevi ai școlii vor reprezenta județul și bineînțeles Făgărașul la olimpiadele școlare, la fazele naționale. Elevii au reușit să obțină punctaje mari și să-și întreacă adversarii de la celelalte instituții de învățământ, din județul Brașov. Astăzi, au fost prezentați în cadrul unei conferințe de presă, atât elevii care s-au calificat la fazele naționale ale olimpiadelor școlare, cât și cei care au obținut rezultate foarte bune la cele județene.

Cinci elevi făgărășeni de la Colegiul Național „Radu Negru“, vor reprezenta județul Brașov la olimpiadele școlare, faza națională. Este vorba de Darius Cupu, care s-a calificat la Olimpiada de Franceză, Roxana Mocanu, calificată la Olimpiada de Sociologie, Alin Radu Joantă, care va reprezenta județul la Religie, Paula Butum, care s-a calificat la Limba și Literatura Română și Drăghici Ioana, care va reprezenta județul, la Olimpiada de Tenis de Masă.

Am participat la Olimpiada de Religie și am ajuns la faza națională, în urma unui punctaj de 92 de puncte obținut la etapa județeană“, ne-a spus Alin Radu Joantă,  elev în cls. a XII-a E.

A fost o evoluție excelentă, ca în fiecare an, începând din clasa a IX-a și mai mult de cât atât, vreau să precizez că elevul Alin Radu Joantă vrea să urmeze cursurile Facultății de Teologie. Vreau să mulțumesc tuturor colegilor care ne-au sprijinit și ne-au încurajat, însă meritul aparține lui Radu“, ne-a spus Daniel Filip, prof. de Religie.

 

Am participat la faza județeană a Olimpiadei de Limba Franceză, pentru a doua oară. Anul acesta, am reușit o nouă calificare la faza națională, după ce am obținut primul loc, cu un punctaj de 87 de puncte. Etapa națională va avea loc la Buzău, în perioada 2-6 aprilie și ne pregătim intens pentru faza națională“, ne-a spus Darius Cupu, elev în clasa a XI-a E.

Este întruchiparea vie a viitorului adult „mens sana in corpore sano“ , deoarece la el pasiunea pentru Limba franceză și sportul preferat handbalul au devenit indisociabile și o spun pentru că disciplina acestui sport a avut un efect benefic asupra modului în care își gestionează activitatea, timpul și studiul în general. Franceza și handbalul fac casă bună și  la olimpiada națională trebuie să fie doar el însuși și vom reuși“, ne-a spus Lidia Grecu, prof. de Limba Franceză.

 

 

Numele meu este Butum Paula și am participat la Olimpiada de Limba și Literatura Română, faza județeană. Am obținut un punctaj de 120 de puncte din 120, un punctaj care m-a bucurat extrem de mult, dar deopotrivă depune o presiune asupra mea. Îmi doresc  foarte mult să depășesc etapa de performanță și să ajung la excelență“.

Subiectele au fost dificile și au demonstrat că munca pe care a depus-o ea, nu a fost în zadar. Acest rezultat a bucurat pe toată lumea, începând de la părinți, care reprezintă prima cărămidă în devenirea ei, pe urmă doamna învățătoare care a fost a doua cărămidă și pe urmă noi, cei din generală, profesori ai acestei minunate eleve. Sperăm să obțină rezultate bune și sunt convinsă că ea se va descurca foarte bine“, ne-a spus Magda Gogea, prof. de Limba și Literatura Română.

Mă numesc Drăghici Ana și am ajuns la naționale, la tenis de masă. De cinci ani concurez și în fiecare an, am mers la faza județeană, dar nu am reușit să ajung chiar așa de departe. Anul acesta, cu multă muncă și cu ajutorul domnului profesor Trandafir Marcel, am ajuns la faza națională. În fiecare săptămână, mă antrenez foarte mult și sper că obțin un rezultat foarte bun“, ne-a spus Ana Drăghici.

 

 

Am participat pentru prima dată la Olimpiada de Sociologie iar la faza județeană am reușit să mă clasez pe primul loc, cu nota 9,05 și să mă califica la faza națională, care va avea loc în aprilie, în Iași. Muncesc foarte mult și sper din suflet să fac performanță în cadrul etapei naționale“, ne-a spus Roxana Mocanu, elevă în clasa a XI-a E.

Am fost foarte mândră de performanța Roxanei, pentru că este pentru prima dată când participă la olimpiadă și prima ei olimpiadă a fost încununată cu succes. Am descoperit-o pe Roxana nu numai în cadrul orelor de curs, ci și în anumite programe de voluntariat și mi-am dat seama că este o persoană care stabilește niște obiective înalte și muncește pentru acele obiective, se implică foarte mult în atingerea obiectivelor. Și pentru această olimpiadă a muncit extrem de mult, a dat dovadă de o motivație intrinsecă puternică, de rezistență la frustrare, a primit foarte multe materiale pe care le-a parcurs, fără să comenteze că are mult de muncă“, ne-a spus prof. Ioana Orzea.

Chiar dacă nu s-au calificat la naționale, rezultate foarte bune au obținut elevii colegiului și la faza județeană.

Participarea la Olimpiada de Limba și Literatura Română a devenit o tradiție pentru mine, încă din clasa a X-a, o modalitate de a-mi verifica cunoștințele, de a-mi verifica limitele, cu atât mai mult, cu cât eu aspir la o carieră în acest domeniu. Pregătirea temeinică, alături de doamna profesoară Năstase Adriana, pasiunea, dedicarea au dus la obținerea unui rezultat, locul al doilea, cu un punctaj de 90,5. Consider eu că este un mic pas pentru accederea spre excelență“, ne-a spus Simona Gridan, elevă în clasa a XII-a B.

Mă numesc Savu Andrei și anul acesta am participat, pentru prima oară, la Olimpiada de Istorie. Din nefericire, pot spune că a fost un mic eșec pentru mine, deoarece aveam alte așteptări de la acest concurs. Am reușit să iau doar locul 2, cu nota 9 și pot spune că acest mic impediment, spre viitorul meu, nu va face nimic altceva decât să mă motiveze în continuare și să tind în continuare, să ating țeluri înalte“.

Mă numesc Mihăilă Ioana și am participat la Olimpiada de Educație Civică, împreună cu coechipiera mea, Cîrje Iarina, și a fost o experiență frumoasă, am ajuns pe locul trei, la etapa județeană. E pentru a doua oară când participăm la această olimpiadă“

De data aceasta, am avut mai mult succes și ne-am bucurat când am auzit că am luat punctajul 8.50, la etapa județeană. Anul trecut nu am avut așa un rezultat bun ca în acest an și ne bucurăm mult“, a spus Iarina Cîrje, elevă în clasa a IV-a.

Cu toții știm cât e de importantă este conduita civică și cât de necesară este conștiința morală, prin urmare participarea elevilor din clasa a IV-a  la Olimpiada de Educație Civică, consider că este o necesitate, formându-și astfel abilități de viață și niște principii de viață, care categoric stau la baza dezvoltării oricărei societăți. Această Olimpiadă de Educație Civică se desfășoară în echipă, de aceea sunt  cele două eleve din clasa a IV-a. Una dintre ele a avut de redactat o compunere, pornind de la unul din drepturile copilului, iar cealaltă s-a exprimat prin desen, prin urmare este o olimpiadă complexă, ce valorizează diverse calități ale elevilor participanți“, ne-a spus înv. Teodora Novac.

Iată că astăzi, Colegiul Național „Radu  Negru“ se mândrește cu reușite extraordinare, obținute de elevii noștri, atât la faza județeană, cât și la cea națională. Avem cinci elevi calificați la faza națională, e o creștere față de anul trecut, când am avut numai trei participări la faza națională și avem și rezultate foarte bune la faza județeană. Pe această cale, felicit colegii care i-au îndrumat și au știut acolo unde a fost cazul să puncteze și să insiste. Felicit foarte mult și elevii, pentru că fără această muncă în echipă nu am fi avut aceste rezultate deosebite. Sunt extrem de mândră, sunt emoționată pentru că iată ne așteaptă un alt drum, o altă etapă, dar am încredere deplină în acești copii pentru că sunt copii determinați, bine pregătiți și vreau să spun că în acești copii semințele cunoașterii au dat roade. Îi felicit și le țin pumnii și cu siguranță, Făgărașul se va mândri cu rezultatele lor“, ne-a spus Maria Racu, directoarea Colegiului Național „Radu Negru“.

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0