foto> Francezul din Cobor

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a anunţat după ultima şedinţă de plen că administraţia judeţeană are în vedere construirea unui nou pod pe DJ 104 K, peste râul Olt, între Comăna şi Crihalma, cel existent, realizat din lemn, fiind afectat de inundaţiile de la jumătatea lunii martie. De altfel, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a precizat că a avut o întâlnire cu proiectantul, iar acesta va trebui să prezinte o estimare a valorii lucrărilor, urmând ca documentaţia să fie depusă la Guvernul României, în vederea alocării unor fonduri pentru realizarea noului pod, potrivit bzb.ro.
„Actualul pod este unul de lemn, a fost construit în urmă cu 50 de ani şi, de mult timp, din punct de vedere al rezistenţei nu permitea traficul de mare tonaj. În aceste condiţii, vom construi un nou pod şi sper să obţinem sprijinul Guvernului pentru realizarea acestei investiţii. În aproximativ o lună şi jumătate vom termina toată documentaţia tehnică, pentru ca, în regim de urgenţă, să putem face o achiziţie directă pentru construirea unui pod de beton”, a explicat pentru sursa citată, Veştea.
Pe de altă parte, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor, a amintit că în momentul de faţă podul este închis, iar ruta ocolitoare, pe la Ungra, este mai lungă cu aproape 40 de kilometri. „Vom încerca să îl reparăm, astfel, astfel încât pe acest pod să poată circula maşinile de până la 3,5 tone”, a declarat Gabor.

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0