De Buna Vestire, festival de cântări religioase la Viștea de Sus

foto:mitropolia-ardealului.ro

Comuna Viștea se pregătește de sărbătoare. În data de 25 martie, de Buna Vestire, așa cum cere tradiția, la Viștea de Sus va avea loc Festivalul de cântări religioase, eveniment ajuns la cea de-a douăsprezecea ediție. Așadar, localitatea Viștea de Sus va fi gazda a 15 coruri din județele Brașov, Sibiu și Covasna. Formaţiile corale vor îmbrăca costumele populare specifice fiecărui sat, pentru că evenimentul debutează cu o paradă a portului popular.

Duminică, 25 martie, organizăm a 12-a ediție a Festivalului de cântări religioase „Buna Vestire“, Viștea de Sus. Festivalul se bucură  de o prezență destul de mare, avem în jur de 15 coruri participante din județele Brașov, Sibiu și Covasna. Avem și un invitat special, pe Sebastian Stan, de la Sibiu, care este interpret de muzică populară și în repertoriul lui are și pricesne și cântări religioase. Primirea participanților o să fie la ora 14.00, va continua cu o paradă a portului popular și la ora 15.00 va fi deschiderea festivalului“, ne-a spus Florin Ioani, primarul comunei Viștea.

La acest festival și-au anunțat prezența coruri din Victoria, Viștea de Sus, Viștea de Jos, Sâmbăta de Sus, Lisa, Drăguș, Beclean, Șercaia, Șinca Nouă, Arpașu de Sus(Sibiu), Gura Râului(Sibiu), Vâlcele(Covasna)

Festivalul de Cântări Religioase “Buna Vestire” de la Viştea de Sus este organizat la iniţiativa Primăriei şi a Parohiei din localitatea de la poalele Munţilor Făgăraş, fiind închinat hramului bisericii din localitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.