De Iulia Grecu probabil ați auzit la știrile TV Făgăraș. Mereu în căutare de știri, reporterița și colega noastră a reușit să ne surprindă încă o dată cu ideile ei. Toți cei care o cunosc o admiră pentru răbdarea de fier pe care o are cu copiii și strădania de a le face pe plac tuturor micuților. Un om care reușește să iasă din cotidianul în care suntem prinși cu toții și să intre în mintea și sufletul copiilor noștri reușind să le aducă zâmbetul pe buze. Un om care reușește să se întoarcă în copilărie și să le demonstreze micuților că nu gadget-urile aduc fericire,ci joaca împreună. Un om pe care rar îl vezi trist și greu reușești să-l superi. O naivitate și sinceritate de copil în corp de adult, cam așa o putem caracteriza pe Iulia.

Cine e Iulia Grecu?

Iulia Grecu este un om sufletist și muncitor care iubește copiii încă de când era ea copil. De mic copil simțeam o liniște interioară în momentul în care mă aflăm în preajma altor copii mai mici. Îmi amintesc că, în vacanțele mele petrecute la țară, la Mărgineni, aveam un grup de copii mai mici cu 3-4 ani și pe „laița“ din fața porții aveam zilnic tot felul de activități, un fel de „ateliere de creație”, cum li se spune acum.

De unde ideea de a porni o firmă de animație pentru copii?

Se spune că atunci când îți alegi meseria să te gândești bine la un lucru pe care îl poți face fără să te plictisești vreodată sau să ajungi să-l dispretuiești. Așa mi-a venit ideea. Pe lângă pasiunea mea pentru scris, mocnea în sufletul meu dorința de a fi alături de copii. Faptul că am devenit mamică de două ori nu m-a „satisfăcut pe deplin” , din contră, am devenit tot mai convinsă că trebuie să mă implic într-o activitate unde sunt copii. Când sunt alături de ei, mă cuprinde o liniște interioară și o bucurie pe care nu o pot descrie în cuvinte. A trecut un an de când m-am implicat în activități de animație pentru copii și mă simt de 100 de ori mai fericită.

 Ce activități le propui copiilor?

„Glasul Copilăriei Făgăraș” așa se numește firma de animație. Așa cum spune și numele, în numerele noastre de animație, alături de colegii mei, ne lăsăm ghidați de glasul copilăriei. Avem o mulțime de jocuri pe care le propunem copiilor: jocuri actuale gen „cursa cu saci“, până la jocuri demult uitate, gen „Țară, țară vrem ostași”, dar nu ne jucăm decât ce își doresc ei. Adică, dacă ei vor același joc de 100 de ori, de 100 de ori ne jucăm același joc. Asta înseamnă să ne lăsăm ghidați de glasul copilăriei. Ne pictăm pe față, ne jucăm cu săbii din baloane și multe, multe surprize pe care nu le putem dezvălui. Glasul copilăriei sau, mai bine spus al inimii și al sufletului, ne ghidează și în momentul în care ursim. De aceea, nu de puține ori mămicile plâng, iar bebelușii zâmbesc când le aud pe cele trei ursitoare. De asemenea și în programul de ursit avem multe surprize pentru părinți și bebeluși. Ursitoarele noastre sunt tinere, frumoase și nu în ultimul rând foarte talentate. Își intră perfect în rol și reușesc să „spargă” monotonia botezului și să aducă bucurie în rândul părinților, dar și al invitaților, care devin martori la un moment unic, ursirea copilului.

Cărei categorii de vârstă vă adresați?

Păi începem cu bebeii pe care îi ursim, continuăm cu cei mai mici, de 3-4 ani, care iubesc mascotele cu Mickey si Minnie și ajungem la cei de 5,6,7 ani care iubesc jocurile antrenante.

Cum se împletește  presa cu „meseria” de mămică și cu cea de „animator” de copii?

Perfect. Încep ziua scriind pentru jurnalul de știri, apoi o continui oferind bucurie unui copil care își serbează ziua și mă bucur alături de el că a mai împlinit un anișor, mă încarc cu multă bucurie și mă întorc acasă la fetele mele care mă așteaptă mereu nerăbdătoare cu pupăceli și îmbrățișări. Le „iubesc” un pic și apoi petrecem restul zilei bucurându-ne de timpul petrecut împreună.

Ai vreun sfat pentru părinții făgărășeni?

Hmm. În general mă cam feresc să dau sfaturi, mai ales părinților, care din punctul meu de vedere sunt niște luptători. Știi bine, Mihaela, că nu e ușor să fii părinte în ziua de azi. Pot să spun doar atât: “dragi părinți drăguți și frumoși, nu vă lăsați doborâți de cerințele de la școală sau grădiniță, de sistem sau de atitudinea altor părinți, nu chiar binevoitoare. Capul sus și nu uitați pentru ce luptați… acolo într-o cameră tapetată și ușor colorată, se află un suflețel pentru care, cea mai mare fericire este că mami și tati se joacă cu el sau pur si simplu stă un pic lângă el. Nu mai amânați momentul și amintiți-vă că trupul firav al micului omuleț are nevoie de o îmbrățișare, cât de târziu ar fi. Așa că, lăsați grijile cotidiene pentru câteva zeci de minute și bucurati-vă de timpul petrecut alături de copilul vostru. Timpul trece și s-ar putea ca într-o dimineață, când vă chemați copilul la masă, să vină un adult care se pregătește să se mute în altă casă, în alt oraș sau poate în altă țară”.

În ce activități vei fi implicată în următoarea perioadă?

Păi, normal că la cei mici care își serbează ziua și doresc o petrecere de pomină sau la părinții care doresc ca zânele ursitoare să-și facă apariția la botezul copilului. Mă pot găsi pe facebook, pe adresa “Glasul Copilăriei Făgăraș” sau “Zâna Ursitoare Făgăraș” sau la nr. de tel.0766/309063.

 

Suntem si pe:
0