Un proiect important, care ar putea aduce Făgărașului 20 de milioane de euro din fonduri europene și care ar schimba fața orașului, a fost amânat astăzi din lipsă de cvorum. Doar 12 consilieri locali au fost prezenți din cei 19. Astfel, primarul Făgărașului i-a chemat din nou pe consilieri marți, de la ora 18.00, în ședință de îndată, urgența votării acestui proiect fiind justificată de termenul de depunere a cererilor de finanțare și anume 20 martie 2018. Dacă nici mâine nu se întrunește numărul necesar de consilieri, primarul vrea să convoace pentru miercuri, ședința de consiliu la Casa de Cultură, la care să participe și făgărășenii.

„Dacă mâine seară la ora 18.00 nu se constituie Consiliul Local legal, să avem două treimi, pentru e o hotărâre care privește patrimoniul, miercuri, la aceeași oră, ora 18.00, voi convoca ședința de Consiliu Local la Casa de Cultură și voi invita toți cetățenii să vadă câți consilieri vin la ședința de Consiliu Local“, ne-a declarat Gheorghe Sucaciu.

„Le transmit consilierilor să nu le fie frică să vină în consiliu, să dăm această hotărâre pentru că vor rămâne în istoria făgărășenilor“

Suntem si pe:
0