Caravana “Fii pregătit!” a ajuns astăzi la Făgăraș. Aceasta a fost amplasată în parcarea Cetăţii Făgăraş și până la ora 18.00, făgărășenii de la cei mai mici, la cei mai mari sunt așteptați la cursurile de pregătire pentru acordarea  primului ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite includ prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților. Deja, zeci de făgărășeni au poposit în acest centru mobil și au fost plăcut surprinși de informațiile folositoare pe care le-au învățat în cadrul cursurilor de prim ajutor.

Aceasta este al treilea an când Caravana “Fii pregătit!” pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației. În următoarea lună, Caravana va ajunge în 7 localități.

 

În primii doi ani de la lansare, caravana a parcurs peste 35.000 de kilometri și a ajuns în 77 de localități. Mai mult de 200 de voluntari, paramedici și formatori I.G.S.U. au participat activ la instruirea a peste 20.000 de persoane, în cadrul celor aproape 1.000 de sesiuni de instruire. Numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 100.000 de persoane, care sunt acum informate și știu să reacționeze mai bine în fața unei situații de urgență.

Caravana “Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi care a fost susţinut financiar de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.

Suntem si pe:
0