În vizită la școală, în cadrul „Zilei Porților Deschise“

Zeci de micuți preșcolari au poposit astăzi la Colegiul Național „Radu Negru“.  Au făcut cunoștință cu elevii mai mari și cu doamnele învățătoare și au avut prilejul să vadă ce înseamnă viața de școlar.

În cadrul acțiunii de promovare a ofertei școlare, Colegiul Național „Radu Negru“ a organizat astăzi „Ziua Porților Deschise“. Zeci de preșcolari de la grădinițele din oraș, alături de educatoare sau părinți au vizitat instituția de învățământ și astfel făcut cunoștință cu elevii școlii în cadrul diferitelor activități organizate de cadrele didactice.

Ziua porților deschise este o acțiune de promovare și informare din partea Colegiului Național „Radu Negru“ în ceea ce privește oferta educațională pentru clasele pregătitoare. Este o acțiune extrem de importantă și o acțiune prin care noi ne încărcăm sufletește. Astăzi facem o  comunicare și o conectare între preșcolari și școlari, între educatori, învățători și părinti. Preșcolarii au poposit în școala noastră, școală pe care noi o definim ca o altfel de casă, o casă a cunoașterii. Le-am propus micuților o misiune și anume: aceea de a căuta Zâna Primăvară și de o aduce în sufletele tuturor oamenilor. De ce spun acest lucru? Pentru că este foarte important ca prin activități de interacțiune și comunicare, socializare și activități practice, să interacționăm între preșcolari și școlari. Este o acțiune complexă în care ne-am antrenat atât sufletește, cât și în ceea ce privește logistica. Acțiunea a început la ora 10.00, când au sosit în școala noastră toate grupele de la toate grădinițele din oraș, a fost o scurtă prezentare de început, apoi fiecare a intrat la acțiunile de socializare și intercunoaștere“, ne-a spus Maria Racu, directoarea Colegiului Național „Radu Negru“

Pentru anul școlar viitor sunt aprobate patru clase pregătitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.