Angajații vor putea munci și de acasă. Parlamentarii au aprobat proiectul de lege privind telemunca

foto:evz.ro

Proiectul de lege al Guvernului  privind telemunca, avansat în vara anului trecut, a primit avizul final al Parlamentului și urmează să fie aplicat, astfel încât un angajat va putea munci și în altă parte decât la sediul unei firme, angajatorii vor avea mai puține responsabilități privind locul de muncă, iar angajatul va avea mai multă flexibilitate. Proiectul de lege privind introducerea unui nou tip de contract de muncă, de tip telemuncă, a fost adoptat de Guvern în august anul trecut. Guvernul a stabilit atunci că telemunca, prin care un salariat va avea dreptul să lucreze din altă parte decât la birou, va fi reglată prin contract individual de muncă având normă întreagă sau prin act adițional, angajatorul fiind însă cel care avizează locul respectiv. Amenzile pentru nereguli sunt de până la 10.000 lei, anunță profit.ro.
Dacă în forma inițială a proiectului era interzisă efectuarea de ore suplimentare de către telesalariat, conform noilor modificări, ”la solicitarea angajatorului și cu acordul în scris al telesalariatului cu normă întreagă, acesta poate efectua muncă suplimentară”. De asemenea, telesalariatul are și opțiunea de a lucra uneori la locul de muncă organizat de angajator, perioada sau zilele respective urmând a fi consemnate în contractul de muncă. Angajatorul nu va mai fi însă obligat să își exprime acordul cu privire la locul sau locurile de muncă în care telesalariatul urmează să lucreze de la distanță, parlamentarii argumentând că telemunca presupune flexibilitate și utilizarea unor locuri de muncă ”neconvenționale”. Prin urmare, angajatorul nu va mai fi obligat ”să asigure securitatea şi sănătatea în muncă la locurile de desfăşurare a activităţii de telemuncă”.
Noile modificări elimină, totodată, interdicția ca telemunca să poată fi desfășurată pe parcursul perioadei de probă a angajatului. Aleșii au considerat că o astfel de prevedere contravine Codului Muncii, angajatorul fiind privat de verificarea aptitudinilor salariatului care țin chiar de telemuncă. Proiectul de lege va fi transmis spre promulgare președintelui Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.