Sistem informatic performant pentru îmbunătățirea serviciilor medicale. Fiecare seringă va fi monitorizată în spital

Ieri, consilierii locali s-au întâlnit în cadrul ședinței ordinare a lunii februarie. Cel mai important proiect de pe ordinea de zi a fost cel privind bugetul Făgărașului. Pentru sănătate, din bugetul local, a fost alocată suma de aproximativ 4 milioane de lei. Pentru dotări este prevăzută suma de 1.134.000 lei. Astfel se vor achiziționa un ecograf, turn laparoscopie HD, rezervor de apă potabilă, instalație de flux laminar pentru sala de operații. De asemenea, pentru realizarea Pediatriei s-a alocat suma de 1.800.000 lei, iar pentru stimulente 370.000 lei. În plus, anul acesta la spital se dorește implementarea unui sistem informatic, sistem pentru care din bugetul local s-a alocat suma de 486.000 lei.

 S-au alocat mulți bani pentru spital, respectiv pentru Pediatrie, pentru aparatură, pentru sistemul informatic. Cu ajutorul acestui sistem informatic, vom vedea în timp real toate cheltuielile și toate veniturile de la spital“, a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Cu ajutorul acestui sistem, se va asigura monitorizarea precisă și continuă, iar toate informaţiile medicale, adică interacţiunea pacientului cu medicul curant, cu asistentii, cu toţi ceilalţi actori care concură la îngrijirea pacientului şi toate actele medicale care înainte erau documentate pe patru softuri care însă nu interacționau, vor fi înregistrate automat într-un sistem electronic operat de către medic, asistentă, astfel încât la sfârşitul unei zile, se va vedea tot ce i s-a făcut pacientului.

Sistemul reduce semnificativ numărul de erori, creşte productivitatea şi eficienţa personalului medical prin reducerea încărcării cu operaţii administrative şi birocratice.
În plus, pacienţii vor fi vizibili pentru oricare dintre doctorii din spital, astfel încât aceștia pot să vadă în timp real toate datele unui pacient:  analizele lui, parametrii lui vitali, poate fi modificat şi tratamentul dacă există autorizaţie. De asemenea, nu mai poate nimeni să umble într-o foaie de observaţie.
Sistemul economiseşte şi resurse materiale. Se va vedea automat unde s-a dus o seringă, unde s-a dus un cateter.

Astfel de sisteme au fost implementate doar în câteva spitale mari din România, printre care Spitalul Fundeni din București si Spitalul din Târgu Mureș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.