„Câinele de pe strada ta, este câinele din curtea vecinului tău!“

În ultima perioadă, cetățenii orașului au făcute numeroase sesizări privind prezența câinilor pe străzile orașului. Aceste sesizări ajung zilnic și la Georgiana Neagu, președinta unei asociații pentru protecția animalelor care s-a oferit să preia temporar adăpostul din Făgăraș, fără costuri din partea primăriei, până la organizarea unei licitații pentru preluarea acestui serviciu. Reamintim că adăpostul a fost închis în vara anului trecut iar contractul cu firma care a gestionat animalele fără stăpân din 2013 a fost reziliat, după ce inspectorii sanitar- veterinari au găsit aici o serie de grave abateri privind respectarea normelor de bunăstare a animalelor pentru toți câinii adăpostiți în adăpostul de pe strada Hurezului.

Cea mai bună gestionare a adăpostului public vine bineînțeles în colaborare cu Primăria Municipiului Făgăraș  care sper ca în cel mai scurt timp să organizeze licitația publică și atunci eu ca asociație, cât și alte asociații pentru protecția animalelor vom putea participa la această licitație publică pentru preluarea serviciului de gestionare a adăpostului public. Țin să precizez că din 1 septembrie 2017 până în prezent, eu, ca asociație, administrez adăpostul public din fondurile proprii. Dragi cetățeni, cei care faceți sesizări pentru căței,  în limita posibilităților și resurselor mele financiare, a resurselor asociației pe care o reprezint, prindem cățeii de pe stradă! Un cățel când îl capturezi trebuie să mănânce, să-l deparazitezi, să-l vaccinezi, să-l sterilizezi și credeți-mă că am sterilizat masiv până în momentul de față pentru că altfel erau peste tot numai puiuți și încă mai sunt foarte multe cazuri sesizate. Însă am nevoie de o echipă de oameni care să lucreze, astfel ca eu să mă pot ocupa de alte responsabilități“, ne-a spus Georgiana Neagu, președinta Asociației SOS ARMS Saving orphaned souls – Animal rescue mission Sheila.

Munca acestei iubitoare de animale nu a fost și nu este ușoară. Și cu ajutorul a doi-trei oameni, reușește să salveze zeci de câini și să-i ducă din stradă într-o familie iubitoare. Faptul că pe străzile din oraș sunt din nou câini, președinta asociației pune acest lucru pe seama unor făgărășeni care își lasă câinii nesupravegheați.

Câini pe stradă veți găsi în principal din cauza cetățenilor din Făgăraș. Câinele de pe strada ta, este câinele din curtea vecinului tău. În Făgăraș, există o tradiție prea bine cunoscută, ca oamenii să-și plimbe câinele cu porțile larg deschise. Ieșiți căței și plimbați-vă singuri! Și sunt căței nesterilizați. Există o cățea în călduri care provine tot dintr-o curte și ceilalți căței sunt lăsați liberi din curțile vecinilor să meargă să-și facă de cap. De aceea, veți vedea grupuri de căței, pentru că de două ori  pe an, după cum știm, cățelele intră în călduri, este perioada de împerechere și de aceea veți vedea o grămadă de căței pe stradă  și asta din cauza oamenilor iresponsabili“, a mai spus Georgiana Neagu.

Așadar, în gestionarea acestei situații trebuie să se implice și făgărășenii. Președinta asociației susține că proprietarii de animale trebuie să fie mai responsabili în ceea ce privește câinele pe care îl au. De asemenea, iubitorii de animale sunt așteptați ca voluntari pentru că e nevoie de multă dragoste în gestionarea acestui adăpost.

Acest fenomen trebuie gestionat prin responsabilizare și aici o să venim cu o soluție, prin care o să deschid porțile unei campanii de sterilizare, gratis, pentru câinii care au stăpân și sunt lăsați liberi. Sterilizați-vă cățeii dacă vreți să nu mai vedeți câini pe stradă! Fiți responsabili și nu vă mai lăsați câinii pe stradă pentru că asta e soluția. Dacă aveți un câine, păstrați-l la dumneavoastră în curte și ieșiți cu el în lesă, la plimbare“, a mai adăugat președinta asociației.

Primăria a înființat încă de anul trecut un serviciu pentru gestionarea câinilor fără adăpost iar în perioada următoare acest serviciu va fi scos la licitație pentru concesiune.

Pentru relații, făgărășenii pot apela numărul de telefon  0772175651.
Persoana de contact – Georgiana Neagu

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.