Chirurgie de performanță la Spitalul din Făgăraș. Aparatură de ultimă generație, la Secția de Chirurgie.

Aparatură de ultimă generație la Spitalul din Făgăraș. Astăzi a ajuns la Secția de Chirurgie un laparoscop, dar și o unitate de electrochirugie de ultimă generație și un electrocauter cu sigilare vasculară. Cu această achiziție, medicii chirurgi vor putea realiza și alte intervenții pe care nu le putea face în momentul de față la spitalul nostru. Este vorba de intervenții  de colon sau chiar gastrice.

 

 

„E vorba de o achiziție făcută de către Primărie cu ajutorul Consiliului Local, prin hotărâri de Consiliu Local de anul trecut pentru spital și pentru făgărășeni. Mulțumim în primul rând domnului primar pentru sprijinul acordat, dar și Consiliului Local care s-a arătat deschis pentru nou în medicină și pentru nou în Făgăraș. E vorba de un turn de laparoscopie nou și de o unitate de electrochirurgie de ultimă generație, LigaSure și un electrocauter. Sunt musai necesare în chirurgie, consider că nu se poate face rabat nici din punct de vedere financiar, nici din punct de vedere moral când e vorba de chirurgie. Ne aliniem anului în care suntem, 2018 pentru făgărășeni și pentru doctori de ce nu. Au un act chirurgical sigur și în beneficiul tuturor.“,ne-a spus dr. Carla Motoc, medic chirurg la Spitalul din Făgăraș.

Din cei cinci medici chirurgi pe Secția de Chirurgie, patru au și competență de laparoscopie. În aceste condiții, cu ajutorul acestei aparaturi de ultimă generație, se vor putea realiza și alte intervenții care până acum nu se făceau în spitalul nostru.

Acest laparoscop aduce intervenții noi la Făgăraș, în afară de chirurgia laparoscopică a colecistului și apendicelui care se făceau în spitalul Făgăraș, încercăm să aducem chirurgie de colon, chirurgie gastrică pentru că suntem în 2018, an în care chirurgia e departe cu ajutorul laparoscopiei. În secția de chirurgie sunt cinci medici chirurgi și avem competență de laparoscopie patru dintre chirurgi“, ne-a spus dr. Carla Motoc, medic chirurg Spitalul Municipal Făgăraș.

„Este vorba de un laparoscop care este adus la spitalul din Făgăraș astăzi pentru nevoile pacienților și bineînțeles pentru dotarea spitalului cu ajutorul celor care ne susțin și nădăjduim că va fi de folos și medicii care au competențe vor folosi acest aparat cât mai mult timp“, ne-a spus dr. Delia Dragoș, director medical la Spitalul din Făgăraș.

Noua aparatură a costat 307.000 lei.

„Este un aparat de care doctorii aveam nevoie pentru a trata pacienții prin diferite metode de actualitate. Acest laparoscop a fost mult discutat pentru a se cumpăra sau nu la spital. Decizia, împreună cu o parte din doctorii de la chirurgie, am luat-o pentru a-l achiziționa, iar în momentul de față mă bucur nespus de mult că există un aparat și doctori care vor să atingă un alt stadiu de performanță la spitalul din Făgăraș“, a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Și anul acesta, administrația locală are în vedere achiziționarea de aparatură nouă, performantă pentru spitalul din Făgăraș.

„După ce am achiziționat și aparatura de la Cardiologie, anul acesta așteptăm indicatorii  tehnici și financiari pentru fluxul laminar de la Ortopedie“, a mai spus Gheorghe Sucaciu.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.