La aproape trei luni de la atacul ursului în Făgăraș, încă se mai fac verificări

Dacă timp de mai bine de două luni, atacul urșilor a ținut prima pagină a presei din Făgăraș,și nu numai, de mai bine de o lună, urșii sunt la hibernare iar lucrurile s-au liniștit deocamdată. Doar pe alocuri, ursul a mai fost văzut. De exemplu, zilele trecute, în zona Cabanei Postăvarul, unde câțiva turiști au dat nas în nas cu Moș Martin. În Făgăraș și Țara Făgărașului e liniște. Vânătorii au mers totuși astăzi, profitând de stratul de zăpadă depus azi-noapte, să verifice dacă în jurul Făgărașului sau a Combinatului sunt urme proaspete de urs.

„Profitând de faptul că în această dimineață am avut puțină zăpadă, și ținând cont de problema pe care am avut-o în data de 23 octombrie când un urs a atacat și a rănit o fetiță și un adult, am trimis o echipă din partea asociației în împrejurul Combinatului și a orașului să vedem dacă sunt urme proaspete de urs. Nu s-au găsit urme de urs, nici în spatele Combinatului, nici împrejurul orașului, ceea ce denotă că încă urșii, în momentul de față, sunt la hibernare în munte“, ne-a spus Sorin Șuler, șeful AVPS Făgăraș.

 

Cât despre ursul care a atacat în data de 23 octombrie o fată și un bărbat în cartierul Câmpului, nici urmă de acesta. Reamintim că după trei zile, de la atacul animalului, s-au finalizat procedurile privind împușcarea acestuia: avize, derogări, contracte de prestări-servicii, potrivit legii.  Asta pentru ca vânătorii să-l poată împușca. Paznicii de vânătoare au făcut zeci de goane și pânde,în Combinat și împrejurul orașului, însă nu au mai dat de animalul care a atacat.

Noi am urmărit acel urs în permanență în urma încheierii contractului de prestări servicii cu Consiliul Local pentru că până la momentul acel, asociația de vânătoare nu avea nicio competență în intravilan. Din acel moment, în permanență, am făcut patrulări în zonă, acțiuni de pândă pentru că ni s-a dat aprobarea în vederea împușcării, dar ursul nu a mai fost găsit. Interesul nostru este să împușcăm acel urs, care a creat probleme,dacă îl mai găsim în zonă pentru că nu este clar și sigur că ne vom întâlni cu acel urs. E posibil să apară alt urs, și dacă îl împușcăm pe acela, nu am realizat nimic. Noi trebuie să-l împușcăm pe acel urs, potrivit descrierii adultului rănit care este membru vânător și totodată are și studii de specialitate și care ne-a putut informa despre talia lui, despre aspectele fiziologice ale animalului.“, a mai spus Sorin Șuler.

Al doilea atac asupra omului a fost în satul Hârseni, la doar două săptămâni de la atacul din Făgăraș. De această dată, o ursoaică a fost cea care a rănit un tânăr din sat. În acest caz, nu s-a dat derogare de împușcare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.