Echipele de intervenție au fost solicitate în această dimineață, în jurul orei 7.00, pe DN1,  la intersecția cu localitatea Râușor după ce a avut loc un accident de circulație. Potrivit ag.șef adj. Gabriela Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov „un bărbat de 61 ani, din județul Brașov, a condus un autoturism pe DN 1, dinspre Brașov spre Sibiu iar la baza pasarelei CFR Mândra a acroșat separatorul de sens după care a fost proiectat în glisiera metalică de protecție de pe marginea drumului. În urma coliziunii a rezultat avarierea autoturismului și a glisierei. Bărbatul nu se afla sub influenta alcoolului.“  Acesta a fost sancționat contravențional pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

 

Suntem si pe:
0