Primăria Făgăraş a lansat licitaţia pentru execuţia lucrărilor pentru  proiectul „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al Municipiului Făgăraş – Cetatea Făgăraşului”, monument istoric de clasa A cu valoare naţională. Conform anunţului postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea estimată a contractului este de 17.098.559 lei, fără TVA (20.347.285 lei cu TVA), din care 500.000 lei, fără TVA (595.000 cu TVA) va costa proiectarea, iar suma de 130.000 lei, fără TVA (154.700 lei, cu TVA) reprezintă valoarea estimată pentru asistenţa tehnică din partea proiectantului pe toată durata implementării proiectului., scrie bzb.ro. Ofertele sunt aşteptate până în data de 29 ianuarie, cuantumul garanţiei de participare fiind de 170.000 de lei.
Evaluarea dosarelor ar urma să se efectueze până în 30 martie, astfel ca în vară să demareze efectiv lucrările, perioada de implementare a proiectului fiind de 30 de luni.
Pentru restaurarea Cetăţii Făgăraş, primăria a obţinut o finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, contractul fiind semnat în această vară.
La acest monument se vor realiza intervenţii la turnurile de colţ, precum şi incinta bastionară cu turnul de poartă şi clădirile anexă, construite în 1640. După finalizarea lucrărilor, estimată pentru luna septembrie a anului 2019, în incinta cetăţii se vor organiza festivaluri, expoziţii şi ateliere meşteşugăreşti.

Suntem si pe:
0