Calendarul jocurilor și al balurilor cetelor de feciori din Țara Făgărașului

Satele făgărășene sunt în sărbătoare și prind viață din 24 decembrie și până în 7 ianuarie. În această perioadă, satele răsună de colindele și jocul feciorilor, se colorează cu frumosul port tradițional. Cetele de feciori reprezintă o atracție turistică importantă a Țării Făgărașului, iar obiceiurile și tradiția sunt încă păstrate în multe din satele Țării Făgărașului, începând cu Sfântul Nicolae, când se organizează ceata și se „ridică“ vătaful, la colindul pe la casele oamenilor din seara de Ajun și în ziua de Crăciun și până la frumoasele jocuri scoase pe ulițele satului, la care participă de la cei mai vârstnici localnici până la cei mai mici, care se inițiază în tainele acestor frumoase obiceiuri. Numai că, de la an la an, e tot mai greu ca tinerii să ducă mai departe acest obicei frumos. Exodul părinților în țările lumii sau în marile orașe a lăsat multe sate fără „materia primă“ organizării acestui arhaic obicei. În multe sate din Țara Făgărașului, anul acesta nu s-au organizat cete de feciori.

Recea

24 decembrie- colind Recea

25 decembrie – colind satele vecine

26 decembrie – joc – ora 17.00

26 decembrie – bal – ora 23.00

27 decembrie – joc – ora 18.00-23-00

2 ianuarie – joc – ora 18.00

2 ianuarie – bal – ora 23.00

6 ianuarie – joc- ora 18.00

6 ianuarie – bal – ora 23.00

7 ianuarie – joc- ora 18.00

Cântă formația Analog

 

Hârseni

25 decembrie –joc- orele 20.00-24.00

26 decembrie – joc- orele 15.00-18.00

26 decembrie – joc – orele 20.00-22.00

26 decembrie – bal – ora 22.00

27 decembrie – joc- orele 15.00-18.00

27 decembrie – orele 20.00-1.00 Seara Bătrânilor

6 ianuarie – joc- orele 20-1.00

Viștea de Jos

26 decembrie – joc orele- 16.00-20.00

26 decembrie – bal- ora 22.00

27 decembrie – joc – orele – 16.00-20.00

31 decembrie – joc- orele 16.00-20.00

1 ianuarie – joc- orele 16.00-20.00

6 ianuarie- joc- ora 12.00

7 ianuarie – joc – ora 12.00

 

Rucăr

25 decembrie- joc – orele 16.00-18.00

26 decembrie – joc- orele 16.00-18.00

27 decembrie – joc- orele 16.00-18.00

1 ianuarie – joc – orele 16.00-18.00 și de la 24.00

6 ianuarie- joc- orele 16.00-18.00

7 ianuarie- joc –orele 16.00-18.00

 

Șercaia

25 decembrie – joc – ora 20.00

26 decembrie – joc – ora 20.00

27 decembrie – joc- ora 20.00

2 ianuarie – bal- ora 22.00 cu Carmen de la Sălciua

6 ianuarie- joc – ora 20.00

7  ianuarie – joc – ora 20.00

Cântă formația Cromatic

 

Vad

25 decembrie – bal – ora 23.00 cu Dana de la Victoria

26 decembrie – joc – ora 16.00

4 ianuarie – bal cu Dana de la Victoria

5 ianuarie – joc- ora 16.00

 

Beclean

25 decembrie – joc – orele 16.00-21.00 cu Ansamblul Junii Becleanului și Mădălina Grama și Mihai Barbu

25 decembrie – bal – ora 22.00 cu Adrian Dinu

 

Luța

26 decembrie – joc – ora 17.00

26 decembrie – bal – ora 22.00

27 decembrie – joc- ora 17.00

1 ianuarie – joc- ora 17.00

6 ianuarie – joc – ora 17.00

7 ianuarie – joc – ora 17.00

 

Arpașu de Sus

25 decembrie – joc

 

Șinca Veche

25 decembrie – bal- ora 22.00 cu Puiu Făgărășanu

26 decembrie – joc- ora 16.00

27 decembrie – joc- ora 16.00

5 ianaurie- bal- ora 22.00 cu Puiu Făgărășanu

6 ianuarie – joc- ora 16.00

Cântă formația Piatra Craiului.

 

Șercăița

24 decembrie- colind

25 decembrie – joc- ora 17.00

26 decembrie – joc- ora 17.00

26 decembrie – bal –ora 22.00

 

Ucea de sus

26 decembrie – joc

27 decembrie – joc

30 decembrie – șezătoare

6 ianuarie – joc

7 ianuarie – joc

 

Ucea de Jos

26 decembrie- joc- ora 16.00

27 decembrie- joc

2 ianuarie- joc

6 ianuarie- joc

7 ianuarie- joc

 

Feldioara

25 decembrie- joc

26 decembrie- joc

27 decembrie- joc

6 ianuarie- joc

 

Șinca Nouă

26 decembrie- joc- orele 21.00-3.00

26 decembrie- joc- orele 21.00-3.00

27 decembrie- joc- orele 21.00-3.00

28 decembrie-joc- orele 18.00-1.00

6 ianuarie – joc- orele 18.00-24.00

Arpașu de Sus

25 decembrie – joc

 

Ileni

25 decembrie – joc- orele 17.00-24.00

26 decembrie – joc- orele 17.00-24.00

27 decembrie – joc- orele 14.00-19.00

27 decembrie – bal- orele 22-00-4.00

6 ianuarie- joc- orele 16.00-19.00

6 inuarie- bal – ora 22.00 cu Marian Hulpuș

7 ianuarie – joc –orele 17.00-2.00

 

Râușor

26 decembrie – joc- orele 18.00-00.00

27 decembrie –joc- orele 18.00-00.00

29 decembrie – bal – ora 22.00 cu Dana de la Victoria

2 ianuarie- joc- orele 18.00-00.00

6 ianuarie – joc- orele 18.00-00.00

7 ianuarie – joc- orele 18.00-00.00

 

Toderița

25 decembrie- joc- ora 19.00

26 decembrie – joc- ora 19.00

27 decembrie – joc- ora 19.00

6 ianuarie joc- ora 19.00

7 ianuarie- joc- ora 19.00

 

 

Ticușu nou

28 decembrie – bal – ora 22.00 cu Dani și Dana de la Victoria

Crihalma

26 decembrie – bal

Comăna de Sus

27 decembrie – bal- ora 21.00 cu Formația Acces

 

Voivodenii Mici

26 decembrie – joc- orele 17.00-23.00

27 decembrie – joc – orele 17.00-21.00

27 decembrie – bal – orele 22.00 cântă Puiu Făgărășanu și Formația Pandora

6 ianuarie – joc- orele 17.00-23.00

7 ianuarie – joc- orele 17.00-23.00

 

Voila

26 decembrie- joc- orele 17.00-22.00

26 decembrie- bal –orele 22.00-5.00

27 decembrie – joc- rele 17.00-22.00

6 ianuarie – joc- orele 17.00-22.00

7 ianuarie – joc- orele 17.00-22.00

 

Cincșor

25 decembrie – joc- orele 16.00-22.00

26 decembrie – joc- orele 16.00-22.00

27 decembrie – joc- orele 16.00-22.00

7 ianuarie – bal – orele 20.00-5.00 Cântă Frații Haiduc

Dridif

25 decembrie – bal – ora 22.00 cu Neluțu Rusu și Oana Brătescu

Sâmbăta de Sus

26 decembrie- ora 19.00- spectacol folkloric cu Ionuș Langa, Robert Târnăveanu, Corul din Sâmbăta de Sus

 

Șoarș

25 decembrie – bal – ora 21.00 cu Fratii Haiduc

Grid

26 decembrie – joc- ora 17.00

27 decembrie- joc- ora 17.00

5 ianuarie – joc- ora 17.00

6 ianuarie – bal – ora 22.00

 

Breaza

25 decembrie- joc- ora 15.00

Lisa

26 decembrie – joc

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *