A fost semnat contractul de finanțare pentru extinderea canalizării în Făgăraș
Rețeaua de canalizare a orașului va fi extinsă. Proiectul depus de Primăria Făgăraș la Ministerul Dezvoltării în acest sens a fost declarat câștigător în vara acestui an iar în această dimineață primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu a fost prezent la minister pentru a semna contractul de finanțare „ Am semnat contractul de finanțare pentru canalizare pe Șoseaua Hurezului și strada Salcâmului, zona franceză“, a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.
Proiectul „Extindere canalizare în Municipiul Făgăraș, județul Brașov“ este în valoare de 5.147.234 lei.