foto:agrointeligenta.ro

În judeţul Braşov, potrivit reprezentanţilor de la Direcţia Agricolă, s-au obţinut producţii record istoric la producţia medie la grâu – 4.200 kg la hectar, deşi suprafaţa cultivată este tot mai mică, scrie bzb.ro. Producţii foarte bune s-au obţinut şi la cartofi, în ciuda faptului că suprafaţa culturilor s-a redus la un sfert faţă de anii 90, când aveam 18.000 de hectare. Explozia este la rapiţă, o cultură care nici nu exista cu 10 ani în urmă la Braşov.  „Rapiţa este cultura care vine din urmă, cu soia, şi creşte an de an. Am pornit de la zero acum 7 – 8 ani, în acest an am avut 3.100 de hectare şi se pare că la anul vom avea în jur de 4.000”, a explicat pentru Bună Ziua Brașiv, ing Mihail Gyero-Popa, director executiv Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Braşov.
În privinţa arbuştilor fructiferi, braşovenii care ocupă de agricultură se orientează spre afine, dar apar şi culturi exotice, precum goji sau aronia. În general, culturile de afin sunt în zona Făgăraşului, unde terenul este mai acid. Productivitatea este bună la hectar şi ceea ce se scoate din plantă merge la export 100%. „Sunt foarte rentabile, necesită o forţă de muncă foarte mare pentru că nu se coc în acelaşi timp, se coc eşalonat şi pentru a culege de pe un hectar 8-10 tone de afin de cultură, e nevoie de forţă de muncă foarte mare”, a mai spus directorul Mihail Gyero-Popa.
Mai mult AICI

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0