Investiții de 100.000 de euro la rețeaua de apă-canal a orașului

Și anul acesta s-au efectuat o serie de investiții la rețeaua de apă-canal a orașului pentru zonele care nu au fost cuprinse în proiectul mare cu fonduri europene. Pentru aceste lucrări au fost folosite fonduri proprii ale societății Apă Canal. În total, în anul 2017, în Făgăraș a fost investită suma de aproape 100.000 de euro.

În anul 2017, societatea noastră a realizat o serie de investiții cu fonduri proprii, în jur de aproape 100.000 de euro.  Am schimbat conductele de apă pe străzile: Gheorghe Doja, două fundături, pe Oltului, la fel două fundături, pe Plopului și o investiție proprie pe care am realizat-o pe ultima sută de metri: am introdus apa pe strada Anton Roman, o investiție în care am avut ocazia să facem și o inelare între Ogoranu și strada Nouă, Ogoranu, stradă pe care aveam apă după o investiție făcută tot din fonduri proprii. Sunt realizări, sunt cheltuieli, în schimb nu reușim să încasăm ceea ce producem și livrăm populației“, a spus ing. Vasile Manta, directorul Sucursalei Făgăraș a SC Apă Canal Sibiu.

Investiții din fondurile proprii ale societății au fost efectuate și anii trecuți în municipiul Făgăraș. Potrivit directorului sucursalei din Făgăraș, din 2009 până în prezent, la rețeaua de apă și canal  din oraș s-au investit fonduri de peste 600.000 de euro.

„Vreau să vă spun că din 2009 de când am trecut la Apă Canal Sibiu, în infrastructura de apă și canalizare am realizat din fondurile proprii ale societății investiții de peste 600.000 de euro. Vă dau exemplu câteva străzi: înlocuirea conductelor pe Dr. Ioan Șenchea, pe George Coșbuc, pe Trandafirilor, introducerea apei și canalizării pe Câmpului, la blocurile ANL, introducerea apei în Aleea Negoiu care nu fusese prinsă în investiți pe POIM și alte câteva străzi. Această politică o să o avem și în anul următor, lucrările vor fi prinse în planul de investiții. Sunt străzi din cartierul Galați, respectiv Aurel Vlaicu și cu ocazia asta în cartier s-au schimbat toate conductele de apă. De asemenea,  anul viitor va fi o investiție mare, respectiv strada Octavian Paler și 13 Decembrie unde vom realiza reabilitarea rețelei“, a mai spus ing. Vasile Manta.

Pe de altă parte, directorul sucursalei vine și cu explicații pentru turbiditatea apei, fenomen apărut zilele trecute  la robinetul făgărășenilor.

Marți, 5 noiembrie, am realizat o intervenție pe aducțiunea Hurez- Făgăraș pentru că rețelele trebuiesc întreținute. Există și un program de întreținere și mentenanță și intervenții accidentale, defecte la care intervenim. Aceasta a fost programată. Aveam varianta de a rămâne jumătate din oraș fără apă în ziua de 5 decembrie sau varianta de a suplimenta debitul și presiunea de apă din captarea Pojorta, dar cu riscul, care s-a și adeverit, de a apărea fenomenul de turbiditate. Ce înseamnă turbiditatea? Înseamnă gradul de limpezire a apei. De ce apare? Au crescut debitul și presiunea de la Pojorta iar captarea de la Pojorta e veche de peste 40 de ani și ea nu funcționează la o capacitate mare și în decursul timpului s-a colmatat, este din azbociment. Această captare însă este prinsă în programul POIM pentru investițiile următoare din fondurile europene ce se desfășoară până în 2020. Am preferat această variantă și într-adevăr mare parte din oraș, apa la robinete a apărut tulbure, în unele zone cu un grad de turbiditate mai ridicat, în altele cu un grad de turbiditate mai scăzut, dar limita admisă este 5, ceea ce s-a întâmplat și la noi. Oricum s-a creat un disconfort pentru populație. Ceea ce îmi pare rău este că multă lume scrie pe facebook sau pe alte rețele de socializare, dar nu citește tot ce trebuie să citească. Noi am dat anunțul încă din data de 29 noiembrie că în data de 5 decembrie vom avea această intervenție și am și spus că poate să apară acest fenomen în furnizarea apei potabile. Sunt lucrări care trebuie făcute, lucrări de întreținere. Aceste lucrări de mentenanță dacă nu le facem la timp și bine, avem în viitor probleme. Vor mai fi lucrări de genul acesta și va mai fi și disconfort creat cu asemenea lucrări până când vom reuși să terminăm toată reabilitarea de apă din Municipiul Făgăraș care se  va încheia o dată cu realizarea proiectului POIM cu termenul până în 2020“, a mai spus Vasile Manta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.