Făgărășeancă lovită pe trecerea pentru pietoni

O femeie de 38 de ani a fost surprinsă și accidentată aseară pe trecerea de pietoni. S-a întâmplat pe strada Negoiu din Făgăraș. Victima a ajuns la spital, însă nu a necesitat internare. Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat cercetări iar șoferița vinovată este cercetată acum într-un dosar penal.

„ În data de 5.12.2017, în jurul orei 17.20, pe strada Negoiu la intersecție cu strada Morii a avut loc un accident rutier în care a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei persoane de sex feminin. Un autoturism Opel, condus de o persoană de sex feminin de 34 de ani,  se deplasa înspre gară și ajuns la trecerea pentru pietoni a surprins și accidentat un pieton aflat în traversare regulamentară“, a spus subcomisarul Dan Trâmbițaș, șeful Poliției Făgăraș.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.