A devenit deja o tradiție și pentru al șaselea an consecutiv, elevii Liceului Teologic Ortodox „Sf. Constantin Brâncoveanu“ din Făgăraș au confecționat zeci de podoabe sau aranjamente pentru Crăciun. Toate ornamentele au fost expuse astăzi în cadrul târgului de Crăciun organizat la instituția de învățământ.

Târgul de Crăciun la care au participat atât profesorii, cât și părinții elevilor, s-a deschis cu câteva colinde minunate interpretate de corul liceului.

A devenit deja o tradiție în preajma sărbătorilor de iarnă,  ca elevii liceului nostru, de la cei mai mici până la cei mai mari, împreună cu diriginții lor să confecționeze obiecte de Crăciun și  să organizăm un târg de Crăciun, invitați fiind bineînțeles părinții. Dincolo de prăznuirea și de luminarea sufletească în prag de sărbători, este o tradiție de care copiii se bucură foarte mult pentru că sunt obiecte făcute de mâna lor și un prilej de a se apropia unii de alții, de a se apropia de cadrele didactice, de a învăța să colinde și simt mult mai intens apropierea sărbătorilor de iarnă și implicit apropierea de Dumnezeu. Ei așteaptă în fiecare an cu mare bucurie acest moment“, ne-a spus Michaela Judele, directoarea Liceului Teologic „Sf. Constantin Brâncoveanu“.

Ornamentele confecționate de elevii școlii sunt expuse la vânzare la un preț modic. Din banii obținuți vor fi cumpărate cadouri tot pentru copii.

„Ideile le-au aparținut în totalitate elevilor, au fost enorm de dornici. Ne-am gândit și pe viitor să organizăm un atelier pentru creații și nu doar pentru sărbătorile de iarnă. Precum vedeți, ei chiar au imaginație, au folosit atât materiale reciclabile, cât și brad. Au vopsit, au pictat, au lipit, au fost foarte fericiți“, ne-a spus Zsuzsa Dull, prof. de Lb. Română la Liceul Teologic.

 

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0