Cupa Moș Crăciun -ediția a II-a

Făgărașul va fi gazda pentru al treilea an consecutiv a competiției „Cupa Moș Crăciun“ la handbal, junioare III. În jur de 100 de mici handbaliste se vor întrece în zilele de 9 și 10 decembrie pe terenul de sport al Colegiului Național „Radu Negru“.  Acest turneu este cel mai puternic turneu pentru junioare III din acest sfârșit de an, datorită faptului că vor participa echipe foarte puternice. Este vorba de CSM București (locul 1 in seria C), LPS Brăila (locul 1 în seria B, echipă medaliată cu argint la această categorie de vârstă), ACS Corona 2010 Brașov (locul1 în grupa D, echipă medaliată cu bronz la această categorie de vârstă), CSS Bacău (locul 2 în seria A) si CSM Făgăraș (locul 3 în seria F).

Pentru echipa făgărășeană vor fi niște partide deosebit de grele din cauza faptului că sunt mai mici de vârstă, dar în acelasi timp vor fi foarte utile.

 

„Anul acesta organizăm Cupa „Moș Crăciun” la categoria junioare III. Dacă în anii precedenți am dorit multe echipe, multe categorii și multe jocuri, anul acesta ne-am gândit să organizăm competiția cu echipe puține și foarte valoroase. Sperăm ca echipa noastră să facă față adversarilor și să ne bucurăm de handbal”, ne-a spus Marius Marocico, antrenor la CSM Făgăraș.

Cupa Moș Crăciun- ediția I

 

 

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0