Între cele șase puncte discutate aseară în cadrul întâlnirii primarului cu făgărășenii s-a discutat și despre investițiile în infrastructură. Primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu, a explicat celor prezenți că sunt proiecte mari și importante în acest sens pentru municipiu, însă toate sunt de durată și nu se pot face de pe o zi pe alta. Multe din proiecte sunt în licitație, pentru altele s-a finalizat licitația și din primăvară urmează să înceapă lucrările, iar altele sunt în stadiu de proiect pentru accesare de fonduri.

„Trebuie să fim conștienți că infrastructura rutieră nu se face de pe o zi pe alta. Sunt foarte multe documentații, foarte multă birocrație până să ajungă firma să construiască. Am preluat patru proiecte în cartiere, licitația era terminată și am semnat contractele. Acolo unde a fost nevoie de modificare, s-a modificat iar împreună cu compartimentele din primărie și cu constructorul  le-am pus în practică. Unul singur va mai continua în primăvară, în zona Teiului- Corso, unde nu s-a finalizat în toamna acesta. Termenul de finalizare este primăvara anului viitor. În rest, în Bulevardul Unirii, Câmpului Nou, Câmpului Vechi, ANL, acele zone sunt finalizate“, a spus Gheorghe Sucaciu, în cadrul întâlnirii de aseară cu făgărășenii.

Mult așteptata asfaltare prin programul PNDL1 ar putea începe în primăvară. Deși licitația s-a finalizat, sunt contestații, iar această acțiune a amânat începerea lucrărilor.

În plus și lucrarea de asfaltare de pe strada Doamna Stanca este în licitație și potrivit primarului ar trebui să înceapă în primăvara anului viitor.

„Celebra licitație pe PNDL s-a finalizat anul acesta, în luna noiembrie. Este în faza de contestații, bineînțeles că e o sumă destul de mare. S-au făcut contestații între firme, dar o să trecem și de perioada acesta, dar anul acesta nu o să mai avem posibilitatea să începem. Lucrările vor fi demarate în primăvara anului viitor. În licitație mai avem și strada Doamna Stanca, intrarea în Făgăraș dinspre Sibiu pentru că așa cum știm era o necesitate ca acel tronson de drum să fie modernizat. Am realizat proiectul, am scos toate avizele pentru că este un drum national, l-am scos la licitație și sper ca până în primăvară să fie finalizată licitația și să începem lucrările la acest tronson“, a mai spus primarul Făgărașului.

De asemenea, în licitație se mai află trotuare din zona pieței, Negoiu, Bălcescu, zona centrală, Vasile Alecsandri.  Primarul a mai explicat că în acest moment pentru toată infrastructura rutieră din Făgăraș sunt realizate proiecte, dar acestea sunt în diferite stadii de implementare. Iar aici a amintit de proiectul de mobilitate urbană, proiect prin care Făgărașul ar putea beneficia de sume importunate de bani de la Uniunea Europeană.

Mai este o finanțare europeană. Este vorba despre planul de mobilitate urbană unde vorbim și de transport în comun și de transportul pe bicicletă și cel pietonal iar prin acel plan de mobilitate este o linie de finanțare pe POR și noi vom accesa trei proiecte. Valoarea unui proiect este de până la suma de 10 milioane de euro. Aceste trei proiecte au în componență ca investiții trei culoare prin acest plan de mobilitate. Ca investiții este vorba de infrastructura rutieră respectiv șosele pentru traseele autobuzului, piste pentru biciclete și spațiile verzi și trotuare. Al treilea proiect este modernizarea zonei centrale. Între Casa de cultură- catedrală- cetate o să realizăm o piațetă, așa cum este în Brașov și Sibiu și cu legătură cu părculețul din fața primăriei. În zona centrală va fi mai mult o circulație pietonală.“, a mai spus Gheorghe Sucaciu.

 

 

 

 

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0