În cadrul întâlnirii de aseară cu făgărășenii, primarul orașului a început prezentarea pornind la unul din cele mai importante aspecte ale orașului: necesitatea locurilor de muncă. Le-a explicat celor prezenți care sunt investitorii care au venit în ultimul an la Făgăraș, dar și proiectele viitoare privind dezvoltarea acestui segment important pentru făgărășeni.

„Este foarte necesar și pe primul plan în Făgăraș este o nevoie de creare de noi locuri de muncă. Aceste lucruri se fac dacă intervin și alte investiții precum investiții la infrastructură, dar și alte activități ca să poți să atragi investitori. Până în momentul de față, o să vă expun ce s-a întâmplat în Făgăraș pe acest subiect. La Roclip a venit un mare centru de colectare colete iar acel investitor din discuțiile pe care le-am avut,  caută încă 50-60 de oameni pentru acea activitate, activitate care generează 100-150 locuri de muncă.

Lângă UPRUC,  e unul din cei mai mari producători de oțel din Europa, Union Oțel, un investitor ceh. A început investiția și la fel și dânșii caută în jur de 70-80 de oameni pentru a-i duce la cursuri de perfecționare pentru investiția lor. Și aici se vor genera în jur de 100 de locuri de muncă. În zona franceză, firma Dedienne s-a extins și a mai construit încă o hală și mai sunt câteva societăți care ne-au cerut documentații de avizare pentru a se extinde.

Împreună cu colectivul primăriei suntem parteneri în niște proiecte care generează afaceri realizate cu fonduri europene. Noi fiind parteneri, ni se alocă niște sume iar acele sume vor fi alocate oamenilor care se înscriu. Acești oameni vor fi școlarizați, vor da un examen, vor prezenta un plan de afaceri și vor genera peste 50 de mici afaceri în Făgăraș.  Pentru un plan de afaceri care este aprobat se va primi 40.000 de euro în două tranșe pentru a-și face o mică afacere în oraș“, a explicat primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu.

De asemenea, mai sunt și alți investitori interesați de zona Făgărașului.

Primarul a explicat că pentru ca acești investitori să vină în Făgăraș, dar și pentru confortul făgărășenilor este nevoie de dezvoltarea infrastructurii pe toate palierele: infrastructură rutieră, spitalicească, școlară. Și pentru fiecare domeniu a explicat care sunt proiectele în curs de derulare și care sunt planurile de viitor.

 

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0