Elevii Colegiului Național „Radu Negru“ s-au conectat astăzi cu istoria și tradiția

Elevii de la Colegiul Național „Radu Negru“, de la cei mai mici la cei mai mari, au sărbătorit așa cum se cuvine Ziua Națională a României. Copiii au cântat, au spus poezii și au aflat informații importante despre însemnătatea acestei zile, dar și despre aportul făgărășenilor la Marea Unire. Îmbrăcați frumos, în costumul tradițional românesc, cei mici au dat startul sărbătorii naționale încă de dimineață, în sala de sport a Școlii Generale nr. 1.

„Astăzi, Colegiul Național „Radu Negru“ se conectează cu istoria, cu tradiția prin două momente: un moment este cel de la Generală nr. 1 destinat copiilor de la clasa întâi și până la clasa a opta și vizează tocmai acest spirit al unității naționale, spiritul României. De la ora 12.00, vom avea un alt eveniment destinat elevilor mari. În cadrul evenimentului destinat elevilor mai mici , am avut această idee de  a ne conecta prin unitate, prin tradiție cu țara mamă și noi ca acum 99 de ani printr-un moment artistic, oferit de corul școlii . Ceea ce am reușit să facem astăzi este că elevii au venit în proporție de 90% îmbrăcați în costumele populare ceea ce denotă iată o conectare și cu strămoșii, cu familia și cu școala“, ne-a spus Maria Racu, directoarea Colegiului Național „Radu Negru“.

Sunt onorat ca de fiecare dată să fiu invitat să spun câteva cuvinte despre însemnătatea celui mai mare act din istoria românilor, adică Unirea de la 1 Decembrie 1918 și ca de fiecare dată îmi face plăcere să le reamintesc copiilor cât de important a fost aportul strămoșilor lor pentru că suntem la Făgăraș, suntem în Țara Făgărașului și este foarte important pentru ca ei să știe, să ducă mai departe povestea pe care au creat-o acești strămoși ai fiecăruia în parte“, ne-a spus dr. Constantin Băjenaru, cercetător științific la Muzeul Țării Făgărașului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.