Zeci de elevi, profesori, dar şi simplii făgărăşeni au luat parte joi, 23 noiembrie, la un eveniment devenit deja tradiţional: „Nocturna bibliotecii“. Aşadar, Biblioteca „Octavian Paler“ din municipiul nostru a fost joi seara loc pentru artă interpretativă, noaptea cărţilor deschise, recital de poezie, dar şi multe alte activităţi dedicate bibliotecii.

Evenimentul a reuşit să adune făgărăşeni de toate vârstele, care şi-au făcut timp pentru câteva ore pentru literatură şi activităţile dedicate bibliotecii. Printre participanţi s-au numărat elevi şi profesori  de la „Radu Negru“ și de la Liceul Teologic Ortodox „Constantin Brâncoveanu“.  Programul a fost cu vizionarea unui film: „Fata cu cercel de perlă”, trei nominalizări Oscar, o adaptare după romanul omonim al lui Tracy Chevalier.  „Cu invitații noștri am dezbătut o tematică de impact în societatea contemporană – manipularea psihologică. Procesul literar antrenează elevii în pregătirea scenariului, solicită gândirea, stimulează creativitatea. Elevii Colegiului Național ”Radu Negru” deschid ”Jocurile de rol” în învățarea literaturii române. Cercetașii din Țara Făgărașului se implică în activități educaționale care le stimulează creativitatea, spiritul de inițiativă. Elevii înscriși în Clubul Laudatio al bibliotecii, excelează în creația literară și arta interpretativă (nai, chitară, pian). Arta interpretativă vocală ne este devoalată în acest an, de doine și colinde. Planul esenţial umanist al cărţii şi al culturii este convertit în text, ”în mărturia unei lumi în continuă devenire”. Lectura nu – şi va epuiza toate semnificaţiile. Eseul cioranian al Simonei Gridan, a fost încununat cu Premiul special pentru originalitatea comparației, decernat de Universitatea ”Lucian Blaga”, Sibiu“, ne-a spus prof. Viorica Bica, coordonatoarea Bibliotecii Municipale.

Program eveniment:

I. CERCETAȘII ȚĂRII FĂGĂRAȘULUI. CLUBUL DE VACANȚĂ în parteneriat cu Biblioteca Municipală OCTAVIAN PALER

Lideri de grup: Aurel Frâncu, Cristina Frâncu

  1. Șezătoare urbană – prezentare concept Raluca-Maria Bucur – Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”

Scopul atelierului interactiv este ”dezvoltarea unei platforme de meșteșuguri tradiționale adaptate la piața contemporană. Făgăraș-ul prin esența lui, generează servicii turistice și produse de calitate care să onoreze o tradiție istorică ancestrală” (Anca Vasilescu). Arta decorativă. Promovare noi membri,  Ioana Negrea

III.       Artă interpretativă pian – CLUBUL LAUDATIO – Stelio Săpătoru, Colegiul Național ”Radu Negru”

Beethowen: Bach, ”Fur Elise”,”Inventions”; Domenico Scarlatti: ”Sonata pastorale”; Prokofiev: ”Prelude”

IV  Iamblichos, „Viața lui Pitagora”  – eseu prof. Ioan Mihali

  1. Artă interpretativă chitară –acorduri pentru chitară ”Lacrima” – CLUBUL LAUDATIO – Bianca Ciolan, Școala gimnazială ”Ovid Densușianu”
  2. Universul sferic poetic eminescian în viziunea Ioanei M. Petrescu. Prezintă prof. Viorica Bica – Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”

VII.      Artă interpretativă vocală – CLUBUL LAUDATIO – Ștefan Ramba, Colegiul Național ”Radu Negru”

Tezaurizarea folclorului se înscrie în profilul spiritual al poporului român. În viziunea lui L. Blaga, matricea stilistică rămâne ”neatinsă de contingențe vremelnice și istoric”, punându-și pecetea asupra ”duhului nostru etnic”.

VIII.     „De ce ne place să mințim și să fim mințiți?” Perspectivă psihologică asupra manipulării”

Prezentare eseuri – elevii Liceului Teologic Ortodox „Sf. Constantin Brâncoveanu” Coord. Pr. Prof. Dr. Ciprian Bîlbă

Manipularea psihologică este un tip de influență socială care urmărește schimbarea percepției sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, chiar abuzive. Pentru că manipulatorul își urmărește doar propriile interese, deseori în detrimentul altora, aceste metode pot fi considerate, imorale, înșelătoare.

  1. Artă interpretativă nai – CLUBUL LAUDATIO Iuliana Vulcu, Colegiul Național ”Radu Negru”

Folclorul și-a creat de-a lungul timpului valori de o autentică relevanță pe plan conceptual, etic, estetic. El transmite generațiilor mesaje care reflectă identitatea noastră cultural-spirituală. La Elena Vulcu se remarcă preocuparea pentru definirea particularităţilor creativităţii populare, a receptării ei.

  1. ESEU – CLUBUL LAUDATIO – Simona Gridan, Colegiul Național ”Radu Negru

2017 – Concursul Național de eseuri ”Emil Cioran”, ediția 2017 – Premiul special pentru originalitatea comparației Universitatea ”Lucian Blaga”, Sibiu Facultatea de litere și Arte; decan prof. univ. dr. Andrei Terian; prof. coordonator Adriana Năstasă. „Regulă de aur: să lași o imagine de sine incompletă…” (”Despre neajunsul de a fi născut” – Emil Cioran)

  1. Jocurile de rol în învățarea literaturii române. Colegiul Național ”Radu Negru”- coord. Prof. Adriana Năstasă

Procesul literar antrenează mulţi elevii în pregătirea scenariului, solicită gândirea, stimulează creativitatea, cultivă curiozitatea.

XII.      Vizionare film: „Fata cu cercel de perlă”, trei nominalizări Oscar. Adaptarea după romanul omonim al lui Tracy Chevalier.

Prof. Viorica Bica, coordonator Biblioteca Municipală

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0