Acțiune a polițiștilor cu efective mărite pe raza comunelor Hârseni, Lisa și Recea

sursa romaniatv.net

La data de 16 noiembrie a.c., în intervalul 07.00 – 10.00, polițiștii de ordine publică au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza comunelor Hârseni, Lisa și Recea, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, diminuarea fenomenul infracţional și  creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în mediul rural.

Astfel, în urma activităților desfășurate în teren, polițiștii au constatat și aplicat 15 sancțiuni contravenționale în valoare totala de aproximativ 3.300 lei, dintre care

a) 3 conform Legii 12/1990 Rep., privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, în valoare de 1.000 lei;

b)3 conform Legii 61/1991 Rep., privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 300 lei;

c) 4 conform OUG 97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, în valoare de 240 lei;

d) 5 conform OUG 195/2002, codul rutier, în valoare de 1.740 lei;

De asemenea, ca măsură complementară, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 1  permis de conducere

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.