Carnaval de toamnă, carnaval de povești la Copăcel
Elevii Școlii Gimnaziale „Prof. Dr. Ioan Cerghit“ din Hârseni s-au bucurat așa cum se cuvine de frumusețea toamnei. Împreună cu profesorii lor au organizat un carnaval de povești. Cântece, poezii, jocuri, dans, costume de carnaval și nu în ultimul rând un decor de toamnă, de toate acestea au avut parte elevii școlii în cadrul acestei activități care s-a desfășurat astăzi la Căminul Cultural din Copăcel.
„Fiecare anotimp are un farmec aparte la noi la Școala Gimnazială Hârseni pentru că obișnuim ca fiecare anotimp să fie sărbătorit considerând că și de adat aceasta ne-am făcut datoria în sensul că am adus bucurie copiilor. Aceștia au socializat, s-au bucurat într-un alt spațiu decât cel educațional motiv pentru acre vreau să mulțumesc echipei de cadre didactice pentru că și-au făcut cu dăruire și devotament datoria. Pe de altă parte mulțumim și Consiliului Local, Primăriei care ne-a ajutat cu locația, iar acum așteptăm iarna care va fi un alt anotimp cu bucurii pentru copii“, a spus Mihail Naneș, directorul Școlii Gimnaziale din Hârseni.
„Am organizat astăzi împreună cu colegii mei de la Școala Gimnazială Hârseni o activitate deosebită de toamnă, o activitate prin care ne-am dorit să reflectăm toamna în ochii copiilor noștri. Elevii s-au pregătit cu poezii, au recitat cântece iar acum vom dansa și ne vom bucura de acest anotimp“, ne-a spus Laura Moraru, consilier educativ la Școala Gimnazială din Hârseni.