„Am găsit urmele unui urs mai mic și ale unuia mai mare“

foto: arhiva

Astăzi, vânătorii au făcut din nou o goană de împingere în pădurea din Combinatul Chimic, însă nici de această dată nu au avut noroc. Au găsit doar urme de urs, însă mai vechi de vreo 2-3 zile.

Am făcut o goană de îndepărtare din zona aceea de către Ileni și nu am găsit nimic. Am găsit ceva urme, dar urme mai vechi de 2 zile. A și plouat și dacă plouă nu se mai văd urmele prea clar. Sunt urmele unui urs mai mic și a unui urs mai mare, dar urme de ursoaică cu pui nu am văzut“, a spus Sorin Șuler, șeful AVPS.

Cât despre potecile urșilor din pădurea Combinatului, toate duc spre lanurile de porumb de la Ileni, dar și spre zona satelor de sub munte.

„Am găsit și poteci, dar sunt poteci care duc spre Ileni, spre câmpurile cu porumb. Toate cărările duc spre acele lanuri cu porumb. Se pare că mănâncă acolo și vin și dorm aici“, a mai spus șeful AVPS.

Vânătorii vor continua și mâine să-l caute pe ursul care a atacat două persoane în Făgăraș. Pentru acest exemplar, Ministrul Mediului a dat derogare de împușcare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.