Urmează o ușoară încălzire a vremii

Urmează o încălzire uşoară a vremii, iar până vineri termometrele vor indica şi 24 de grade în sudul ţării, urmând ca la finalul acestei săptămâni să apară precipitaţii, mai ales la munte, dar vor fi slabe cantitativ, spun meteorologii.  „Urmează o încălzire uşoară a vremii, miercuri ne vom apropia de temperaturile normale ale acestei perioade, adică, în jur de 20 de grade, urmând ca joi, vineri să crească temperaturile chiar mai mult decât ar fi normal, până la 24 de grade în sudul ţării. Către weekend, va urma să avem nişte precipitaţii slăbuţe pe la munte, în nordul şi estul extrem, dar nimic semnificativ şi nimic de amploare cum a fost weekend-ul care a trecut şi nici răciri accentuate”, a explicat  pentru Mediafax, meteorologul Robert Manta.
Pentru Transilvania, meteorologii anunţă că începând din 10 octombrie, media valorilor diurne va fi de 12…13 grade. Până în data de 12 octombrie temperatura aerului va fi în creştere până la valori maxime, în medie, de 17…18 grade. La finalul săptămânii, temperaturile diurne vor fi în scădere, iar media acestora va fi de 14…15 grade. După 16 octombrie, vor exista uşoare variaţii ale maximelor termice, media acestora se va situa în jurul a 16 grade. Temperaturile minime vor fi în creştere de la valori, în medie, de 2…3 grade la începutul intervalului, la o medie în jurul a 7 grade în data de 13 octombrie. La sfârşitul săptămânii, minimele termice vor fi în scădere uşoară, până la o medie în jurul a 5 grade. „Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 13-15 octombrie şi după data de 20 octombrie”, conform ANM.
„La munte, la începutul intervalului, media valorilor diurne va fi de 4…6 grade. Până în data de 12 octombrie temperatura aerului va fi în creştere şi astfel, media valorilor maxime va fi de 9…10 grade. Până în data de 14 octombrie, temperaturile diurne vor fi în scădere, iar media acestora va fi în jurul a 7 grade. Temperaturile minime vor fi în creştere de la valori, în medie, de -2…-1 grad la începutul intervalului, la o medie în jurul a 3 grade în data de 13 octombrie. La sfârşitul săptămânii minimele termice vor fi în scădere uşoară, până la o medie în jurul a 1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în zilele de 13 şi 14 octombrie”, conform ANM.

sursa: bzb.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.