Deși s-au făcut nenumărate demersuri pentru realizarea unei micro-policlinici în satul Voila și în acest sens s-au primit promisiuni de ajutor și din partea militarilor de la Cincu  cu aparatură medicală, acest proiect este în impas. Motivul: prețul mare cerut de proprietarul clădirii (Cooperatia de Consum) unde urma să fie amenajat acest centru.

Potrivit primarului comunei, initial, pentru clădirea Cooperației, s-a discutat un preț, însă la ultima întâlnire, în urma unei evaluări cerute de proprietar, s-a ajuns la o sumă foarte mare de bani pe care primăria nu o poate plăti.

„Sunt supărat tare pentru că aici, la Cooperație, au fost cândva sute de membri, iar toate clădirile aflate în proprietatea Voila COOP sunt făcute de oameni prin toate satele. În timp, mulți membri au fost înlăturați și au rămas doar câțiva. Dacă s-au făcut trei ședințe, iar unul nu a putut să participe, la trei absențe nemotivate a fost exclus din acea colectivitate. Cert e că ne-am înțeles la 100.000 lei și când au făcut Adunarea Generală și a venit contraexpertiza, suma pe care o vor pe clădire este de 100.000 de euro, sumă care e prea mare. E mult peste prețul pieței. 100.000 de euro înseamnă 460.000 lei și e foarte mult pentru o clădire tip bloc. nu putem achita acest preț pentru că intrăm în conflict cu Curtea de Conturi. Sunt supărat, dar mai supărați sunt oamenii din comună pentru că acea clădire nu o luam pentru mine, ci o transformam în centru medical“, a declarat Gheorghe Osalciuc, primarul comunei Voila.

În acest centru medical urmau să funcționeze cabinetele medicilor de familie, un cabinet de stomatologie, dar și o farmacie.

Avem o relație bună cu NATO și printr-o fundație, voiau să aducă ecografe, EKG-uri. În plus, am vorbit cu cineva să facă un proiect pentru anvelopare, să montăm o centrală și să o recompartimentăm, ca să fie treaba bună. Aici trebuia să fie medicina de familie, farmacia, dentiști, voiam să vorbim și pentru un cabinet de medicina muncii, ca să nu mai meargă oamenii la Făgăraș. Era un lucru foarte bun. Acum, s-au autosesizat oamenii și vor să facă referendum pentru că mulți vor să o luăm cu titlu gratuit. Dar nu se poate pentru că are valoare de inventar, iar valoarea adevărată trebuie plătită“, a mai spus primarul comunei Voila.

Contactați, reprezentanții Cooperației nu au fost de găsit pentru un punct de vedere.

Potrivit autorităților din comună, în cazul în care se va cădea de acord asupra unui preț pe care să-l poată plăti pentru clădirea Cooperației, acestea vor fi nevoite să caute alte posibile locații care să găzduiască acest centru.

 

 

 

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0